Margherita de la Clejani într-un pictorial ALL-INCLUSIVE

Margherita de la Clejani a bifat o apariţie spectaculoasă în Maronia, acolo unde are loc prima ediţie a emisiunii ,,Aventură cu 4 stele”, difuzată de Antena 1. Începând cu 14 august, în fiecare luni şi marţi de la ora 20:30, vedetele show-ului se vor antrena într-o provocare pe care nu o vor uita prea uşor, experimentând ambele părţi ale medaliei: atât luxul, cât şi traiul cu condiţii materiale limitate.

Totuşi, se pare că vedeta se bucură de razele soarelui şi face abstracţie de muncile solicitante la care este supusă în urma probelor pierdute. Luxul nu este un concept străin pentru artistă, ce se adaptează foarte uşor unui confort de ,,4 stele” . All-inclusive, acesta pare să fie sloganul Margheritei şi modul în care alege să îşi petreacă această experienţă. Pe marginea piscinei, în apropierea peisajelor spectaculoase ale Greciei, vedeta primei ediţii pozează fără emoţii într-o ipostază demnă de invidiat. Costumul de baie ales îi evidenţiază perfect formele voluptoase, iar frumoasa brunetă devine cu uşurinţă punctul de atracţie principal al camerei foto, în pauza dintre filmări.

Alături de Speak, Flick Domnul Rimă şi Gina Pistol, Margherita de la Clejani porneşte într-o aventură presărată cu momente de distracţie şi adrenalină! Peripeţiile prin care va trece aceasta alături de gaşca ei, dar şi experienţele autentice greceşti de care se va bucura, toate din 14 august, doar pe Antena 1.

Aventură cu 4 stele” este  o emisiune realizată după formatul italian „Ricchi e poveri” (”The Rich And The Pauper”),  filmată în Grecia. În fiecare ediţie, patru vedete intră în competiţie şi în funcţie de rezultat  vor fi departajate constant: două dintre ele vor locui într-o vilă sau hotel de lux, în vreme ce celelalte două vor fi găzduite de localnici cu condiţii materiale limitate. Cei care câştigă fiecare probă se bucură de o vacanţă luxoasă, dar asta doar pentru câteva ore, în intervalul dintre probe, iar cei care pierd experimentează viaţa şi muncile cele mai diverse şi solicitante ale localnicilor.

 

Galerie foto

Comentarii
ABONARE