3 debuturi impresionante de neratat în mai

De: Cristiana Trifu / 14.05.2018, 11:16

3 debuturi impresionante de neratat în mai
Trei ani în labirint, Jay Hosking „Trei ani în labirint este un thriller ingenios, care te face să pui la îndoială modul în care percepi realitatea. Unul dintre cele mai impresionante romane de debut pe care le-am citit în ultima vreme.” Blake Crouch, autorul trilogiei Wayward Pines

PREMII ŞI NOMINALIZARI: Cartea s-a situat pe lista scurtă în cadrul Kobo Emerging Writer Prize 2017, a fost declarată una dintre cele mai bune cărţi ale anului 2016 în clasamentul National Post şi unul dintre cele mai bune romane în clasamentul Booklist’s Best Crime Novels of 2017.

Dublă identitate, S. K. Tremayne

O legătură extraordinară, un adevăr copleşitor

La un an după ce una din fetele lor gemene, Lydia, a murit într-un accident, părinţii lor, Angus şi Sarah Moorcraft, se mută pe o insuliţă din Scoţia, pe care Angus a moştenit-o de la bunica lui. Acolo cuplul speră să-şi pună ordine în viaţă după tragicul accident. Însă la puţin timp Kirstie, geamăna rămasă, susţine că s-a comis o greşeală şi că ea este, de fapt, Lydia. Aşadar, mister! Cine a murit cu adevărat în accident?

Nu uita să-ţi aminteşti, Val Emmich

Cum ar fi să-ţi aminteşti fiecare detaliu al vieţii tale?

Joan are zece ani şi s-a născut cu o abilitate aparte: poate să îşi amintească fiecare zi din viaţa ei cu toate detaliile. Atunci când Gavin apare în viaţa lui Joan, ea se hotărăşte să îl ajute să descifreze ultimele momente din viaţa partenerului său, Sydney. Împreună, Gavin şi Joan vor porni într-o călătorie de autocunoaştere, iar amintirile vii ale fetiţei despre Sydney îl vor obliga pe acesta să-şi pună sub semnul întrebării atât trecutul, cât şi viitorul.