Premierele săptămânii 28 – 3 august în cinema: Woody Allen şi Hitman

De: Nicoleta Nicolae / 28.08.2015, 12:32

Premierele săptămânii 28 - 3 august în cinema: Woody Allen şi Hitman
Weekend-ul acesta, pe marile ecrane din România debutează şase filme, printre care o comedie romantică în regia lui Woody Allen, dar şi continuarea filmului de acţiune Hitman.

Hitman: Agent 47
Agentul 47 primeşte misiunea de-a o găsi pe fiica omului care a creat “Programul Agent”, program care a dus la crearea Agentului 47. Ajuns de aceeaşi partea a baricadei cu această femeie, asasinul va ajunge să descopere misterele trecutului.


 

Micuţul Nicolas în vacanţă
Micuţul Nicolas împreună cu părinţii şi bunica lui pornesc spre mare şi se cazează în hotelul Beau-Rivage.
Inspirat din benzile desenate ale lui René Goscinny şi Jean Jacques Sempe franciza din anii ’60 s-a transformat într-o experienţă cinematografică fantastică care reuneşte mai multe generaţii de spectatori şi caracterele lor preferate din copilărie.

Nuntă în Toscana
Tânăra şi frumoasa Sanne (Sophie van Oers) trăieşte în Italia, unde – împreună cu părinţii ei – administrează Villa Matrimonio, un magnific conac din inima Toscanei, locul ideal pentru nunţi de vis. Sanne organizează nunţile altora, deşi căsătoria ei a eşuat: e divorţată şi locuieşte singură.

Vacanţă cu peripeţii
Rusty Griswold îşi aminteşte cu mult drag de vacanţa pe care şi-a petrecut-o cu familia la parcul de distracţie “Walley World” când era copil. Treizeci de ani mai târziu, Rusty vrea să-şi ducă soţia şi cei doi fii în aceeaşi vacanţă, aşteptându-se ca relaţiile dintre ei să devină mai strânse şi mai bune.

În lipsa raţiunii
Un profesor de filosofie dintr-un campus universitar aflat într-un orăşel trece printr-o criză existenţială. Viata lui capătă un nou sens când începe o relaţie cu una dintre studentele sale.

Albinuţa Maya
Maya e o albinuţă curioasă, care nu poate sta locului din cauza poftei de viaţă care o animă aşa că ajunge sa fie dată afară din stup. Din fericire, insectele de tot felul de pe pajistea vecină stupului îi apreciază felul de-a fi aşa că Maya îşi face repede o mulţime de prieteni.