8 joburi în care tatuajele sunt permise

De: Marian Andrei / 04.04.2014, 11:00
Chiar dacă tatuajele au devenit din ce în ce mai populare, există încă angajatori care le consideră inacceptabile. Există totuși speranțe pentru cei care, luați de val, și-au făcut asemenea marcaje permanente pe corp iar acum au dificultăți în găsirea unui loc de muncă.

Ca regulă generală, țineți minte că deși, în general, slujbele devin tot mai permisive cu persoanele tatuate, decizia finală va fi luată de persoana competentă în a face angajările, pe baza valorilor companiei și a locului în care angajatul își va desfășura activitatea.

Iată câteva meserii în care nu numai că nu are importanță dacă ești tatuat, dar în unele cazuri este chiar indicat.

1. Tatuator (creator de tatuaje, tattoo artist)

Este poate singura meserie în care este indicat să ai corpul acoperit cu tatuaje. Dacă totuși nu ai îndemânarea necesară de a face tatuaje, nu uita că un salon de tatuaj poate avea mai mulți angajați, pentru a face programări, pentru a răspunde la telefon sau chiar a încasa banii. 

2. Artist/artistă

În general, în orice meserie creativă, persoanele tatuate sunt acceptate, pentru că este de la sine înțeles că tatuajul este o formă de artă.

Acest tip de meserii include sculptori, pictori, designeri de interior, etc. Aceste slujbe permit o mai mare libertate de afișare a artei corporale decât cele din lumea afacerilor.

3. Actor/actriță

Actorii și actrițele din ziua de azi au succes în ciuda numeroaselor tatuaje de pe corpul lor. Unii preferă tatuaje discrete, care pot fi acoperite cu ușurință, în timp ce alții au tatuaje extrem de vizibile.

Unul dintre marile avantaje ale tatuajelor în această meserie este faptul că pot accentua personalitatea personajului, motiv pentru care, de multe ori, actorii își fac tatuaje nepermanente.

4. Model

În cazul în care arăți bine iar tatuajul/tatuajele tale sunt mici și discrete și pot fi acoperite ușor cu diverse piese de îmbrăcăminte, poți încerca să devii model.

5. Angajat la restaurant

Mulți patroni de restaurante cred că abilitățile angajaților au prioritate în fața felului în care arată.

Mai mult ca sigur că dacă ai tatuaje nu vei fi angajat la un restaurant de lux, însă ai destule șanse de succes la cele mici sau nou deschise. Dacă ai și abilități de bucătar, sansele tale de angajare sunt mult mai mari, pentru că nu vei da ochii niciodată cu clienții.

6. Retail

În ultima perioadă au început să fie acceptați ca vânzători și persoanele tatuate. Dacă tatuajul este discret, ar putea fi chiar un avantaj pentru cei care doresc să se angajeze la un magazin de îmbrăcăminte.

7. Orchestră/Formație muzicală

Cei mai mulți membri ai formațiilor muzicale din ziua de azi, indiferent că vorbim de soliști sau muzicieni, sunt tatuați. Acest lucru face parte din imaginea lor. De reținut, totuși, că cei mai mulți s-au tatuat după ce au cunoscut succesul.

8. Operator de calculator sau angajat de birou

Unele companii nu au nicio problemă cu tatuajele atât timp cât angajatul nu are de-a face cu clienții, așa că există posibilități foarte mari de a găsi un astfel de job. În special companiile social media caută tineri cu abilități profesionale deosebite iar tatuajele chiar nu contează atunci când lucrezi „în spatele scenei”. Această situație este valabilă și pentru dezvoltatorii de software sau web designeri.