80.000 de euro pentru cine iese câştigător din ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“

De: Cătălina Matei / 08.07.2014, 14:02
80.000 de euro pentru cine iese câştigător din ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“
Toamna aceasta, la Antena 1 cei intraţi în cursa ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor“ vor lupta pentru a obţine aprecierea juriului, dar şi pentru marele premiu pus în joc: 80.000 de euro – cel mai mare premiu oferit de un cooking show din România - şi şansa de a obţine un contract la un restaurant de top din Bucureşti.

Fie că sunt bucătari cu diplomă sau nu, cei care cred că pot face ordine în Iadul Bucătarilor sunt aştepaţi la preselecţiile care vor avea loc week-endul acesta, pe 12 şi 13 iulie, la hotel Pullman din Bucureşti, începând cu ora 10.00. Participanţii sunt invitaţi să aducă cel mai bun preparat al lor, care să-i definească şi totodată care să impresioneze juriul şi să le aducă un loc în cadrul competiţiei. Chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu sunt pregătiţi să jurizeze la Antena 1 o competiţie fără precedent, un show adresat tuturor pasionaţilor de bucătăreala, atât amatori, cât şi bucătari profesionişti, care sunt gata să demonstreze că rezistă presiunii din bucătărie. ”Singurul ingredient pe care trebuie să-l ai la tine tot timpul este perseverenţa”, îi sfătuieşte chef Scărlătescu pe cei care doresc să intre în Iadul Bucătarilor. ”Noi, cei trei care au învăţat România să jurizeze mâncarea – în restaurante, acasă, pe terase, la TV, oriunde – suntem pregătiţi să vă arătăm care este viaţa într-o bucătărie profesionistă şi ce se ascunde în spatele unei farfurii perfecte”, a mai spus acesta. La rândul lui, chef Bontea mărturiseşte: ”Hell’s Kitchen este un format greu, dar unul de succes, un reality care arată exact ce se întâmplă într-o bucătărie profesionistă, îţi dezvăluie toate provocările meseriei de bucătar. Service-ul a la carte este cel mai dificil şi asta va fi cea mai mare provocare a concurenţilor – să se asigure că toţi clienţii veniţi în restaurant vor primi la timp cele mai alese farfurii.” Iar chef Dumitrescu adaugă: ”Concurenţii de la Hell’s Kitchen trebuie să fie bătăioşi, rezistenţi la presiune, cu spirit de luptători, pentru că fiecare secundă din viaţa ta contează atunci când eşti în bucătărie. In Hell’s Kitchen veţi vedea exact cum arată viaţa unui bucătar profesionist şi mulţi dintre cei intraţi în competiţie vor trece prin provocări pe care nu le-au avut niciodată.”

Foto: Antena 1

Înscrierile continuă şi pe site-ul www.casting.a1.ro, însă se vor putea face şi direct la preselecţii. Cei selectaţi să intre în această competiţie vor locui într-o casă amenajată special pentru ei, lipită de restaurantul în care vor găti. Concurenţii vor fi împărţiţi în echipe şi vor fi supuşi în fiecare ediţie la multe probe eliminatorii, pentru că ”Hell’s Kitchen – Iadul Bucătarilor” înseamnă şi muncă sub presiune şi luptă pentru supravieţuire în bucătărie.

”Hell’s Kitchen” este  unul dintre cele mai urmărite şi mai longevive show-uri de cooking din întreaga lume. Produs în peste 50 de ţări, printre care Marea Britanie, SUA, Australia, Suedia, Portugalia, Italia, Rusia, Spania, Mexic sau China, ”Hell’s Kitchen” a obţinut rezultate impresionante la nivel de rating şi cotă de piaţă, fiind un etalon în materie de show-uri de gen. Creatorul formatului ”Hell’s Kitchen” este celebrul Gordon Ramsay, unul dintre cei mai cunoscuţi şi mai de succes chefi din întreaga lume şi un star internaţional de televiziune. Restaurantele sale, 14 la număr, au adunat în total peste 15 stele Michelin, fiind pe lista celor mai exclusiviste locuri din lume.