A murit Geo Costiniu

12 11. 2013, 14:14

Dorina Lazăr, directoarea Teatrului Odeon, a declarat, marți, că Geo Costiniu a fost un mare artist, un om bun și un coleg minunat. „Era suferind. A fost un mare artist, un om bun și un coleg minunat, care s-a îmbolnăvit. (…) A murit săptămâna trecută Dana Comnea, la New York, și acum moare Geo Costiniu. Sunt foarte mâhnită. Era un coleg minunat și uite că boala l-a învins”, a declarat aceasta pentru Mediafax.

Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău
 

Geo Costiniu a început să joace în producții de televiziune încă de la vârsta de 8 ani, fiind considerat un actor foarte talentat, iar la 14-15 ani juca în spectacole la Casa Studenților din București. În anul IV de facultate, a debutat pe scena Teatrului Bulandra din Capitală, sub îndrumarea regizorului Liviu Ciulei. După absolvirea facultății, unde i-a avut ca profesori pe Dem Rădulescu și Octavian Cotescu, a fost repartizat la Teatrul Național din Iași, unde a jucat între anii 1973 – 1974.

Din 1974, a fost actor la Teatrul Giulești (actualul Odeon) din București, pe scena căruia a interpretat numeroase roluri, în piese celebre, ca „Pălăria Florentină”, „Omul care a văzut moartea”, „Patima roșie”, „Marchizul de Sade”.

Citește mai multe detalii despre decesul lui Geo Costiniu, pe Mediafax.ro