A murit Sun Myung Moon, fondatorul sectei Moon

03 09. 2012, 09:45

Miliardarul sud-coreean a fost spitalizat în urmă cu două săptămâni din cauza unor complicații apărute în urma unei pneumonii. El a decedat luni, puțin înainte de ora locală 2.00.

Secta Moon este cunoscută pentru organizarea unor ceremonii colective de căsătorie a mii de cupluri. Ramificațiile acesteia în lumea afacerilor merg de la firme în sectorul construcțiilor și până la educație și presă, ca de exemplu Washington Times, incluzând companii în domeniul alimentar, inginerie și chiar o uzină de automobile în Coreea de Nord.

Organizația fondată de Sun Myung Moon revendică aproximativ trei milioane de credincioși în aproximativ 200 de țări, care îl numesc „Adevăratul Tată” și îl consideră „singurul și unicul Mesia din istoria umană„.

Cel mai mic dintre cei șapte fii ai săi, Hyung Jin Moon, a preluat conducerea Bisericii Unificării în 2008, la vârsta de 28 de ani.