Acesta este băieţelul pe care Brenciu l-a adoptat în secret. Are 2 ani şi nimeni nu a ştiut de el – FOTO

27 12. 2016, 11:07

Artistul şi-a prezentat pentru prima dată băiatul, pe Toma Brenciu, mezinul familiei sale pe care o iubeşte atât de mult şi care a ţinut să-i fie alături în ziua de Crăciun, în platoul emisiunii. Cu o familie atât de frumoasă şi numeroasă, Horia Brenciu se declară un tată şi un soţ fericit.  

„Toma este băiatul nostru. Are 2 ani şi 6 luni. Este adevărat că nu l-a purtat Alice în burtă, însă este băiatul nostru din clipa în care a venit pe lume. Este o minune de copil, este inteligent, talentat la cântat şi la fotbal şi extrem de iubitor. Este dragostea noastră şi a tuturor celor care-l cunosc. Dumnezeu este mare şi ne-a dat acest dar minunat, pe lângă celelalte trei fete. Mina şi Toma sunt de nedespărţit, iar Alice sta cu ei aproape tot timpul. Sunt un om bogat şi-i mulţumesc, din tot sufletul meu, lui Dumnezeu pentru comorile mele”, a declarat fericit Horia Brenciu, artistul pentru care cei patru copii ai săi, Andreea, Maria, Mina şi Toma Brenciu reprezintă bucuria supremă.