• Actor
Locul naşterii:
Teddington Middlesex, Anglia
Data naşterii:
26/03/1985
Info:
Wikipedia
Biografie

Keira Knightley este fiica actorului Will Knightley şi a scenaristei Sharman Macdonald. Keira provine dintr-o familie cu o veche tradiţie cinematografică. Actriţa şi-a impresionat impresarul cu talentul ei încă de la vârsta de 3 ani. La vârsta de 7 ani a avut primul său rol în Royal Celebration. Încă din acea perioadă s-a descoperit că este dislexică, lucru nedeclarat oficial pentru că nu a susţinut niciodată testele care să-i confirme diagnosticul. La 15 ani a apărut în prima scenă nud în filmul “The Hole”, în 2001. Este premiată la categoria Best Breakthrough actor, iar apoi dobândeşte un succes răsunător cu filmul “Atonement” premiat cu premiul Globul de aur.

La 17 ani, când a început şedinţa foto pentru filmul “Piraţii din Caraibe: Blestemul Perlei Negre”, ea a făcut faţă cerinţelor implicate de un rol dificil şi solicitant. Apoi continuuă cu rolul Elizabeth Swann şi în următoarele două serii ale filmului.

Keira s-a remarcat în filmul de succes "Bend it Like Beckham", în rolul Jules Paxton alături de Parminder K. Nagra. După ce a încheiat filmările la Piraţii din Caraibe, a continuat cu o altă producţie Jerry Bruckheimer Films, “King Arthur”, în care apare în rolul Guinevere. Regizat de Antoine Fuqua, filmul l-a avut în rolul Arthur pe actorul Clive Owen.

În 2003 a fost distribuită în "Love Actually", unde a jucat alături de actori precum Colin Firth, Hugh Grant, Laura Linney, Liam Neeson, Alan Rickman şi Emma Thompson. A mai jucat în filmele "Pure" (2003), "The Hole", "Princess of Thieves", "Star Wars: Episodul I - The Phantom Menace" şi "Innocent Lies".

În 2005 a avut o apariţie de succes în producţia "Pride & Prejudice" pentru Working Title Films, în care apare în rolul Elizabeth Bennet, alături de Brenda Blethyn, Judi Dench şi Donald Sutherland. Tot în 2005, Keira a jucat alături de Adrien Brody în thriller-ul, producţie Warner Bros. “The Jacket”, în regia lui John Maybury. În film mai apar Kris Kristofferson şi Jennifer Jason Leigh.

Galerie Foto
Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații