• Actor
Locul naşterii:
Melbourne, Australia
Data naşterii:
01/01/1970
Info:
Wikipedia Pagina personala
Biografie

S-a născut pe 28 mai 1968, la Melbourne. La vârsta de numai 11 ani primise un rol într-un serial australian de televiziune (Skyways). Câţiva ani mai târziu (1986), Kylie a jucat în Neighbours, personajul Charlene fiind cel mai iubit personaj din istoria filmului australian. Neighbours a constituit punctul de plecare a tinerei vedete în cariera de cântăreaţă.
Debutul lui Kylie în industria muzicală nu a fost doar o întâmplare fericită. Performanţele ca vedetă de televiziune au atras atenţia unui producător care a invitat-o să participe la un spectacol caritabil. Kylie a onorat invitaţia primită şi a ales să interpreteze piesa Locomotion, semnată Little Eva. Un studio local a remarcat-o şi i-a oferit un contract.
Producătorii de la Mushroom Records s-au bazat mai mult pe carisma tinerei Kylie Minogue, decât pe muzica extraordinară. În curând, Kylie a devenit o prioritate a casei de discuri, melodiile ei aflându-se timp de şapte săptămâni pe poziţia întâi a clasamentelor din Australia.
Profitând de o colaborare cu Stock Aitken şi Waterman, Mushroom a trimis-o pe Kylie la Londra pentru a înregistra un nou album. I Should Be So Lucky a ajuns pe locul 1 în Australia şi melodia cu care Kylie s-a impus în topurile din lumea întreagă. Exigenţele carierei muzicale au obligat-o pe Kylie să părăsească serialul Neighbours. Luându-şi în serios cariera, Kylie a lansat hit dupa hit: Got To Be Certain, Je Ne Sais Pas Pourquoi, Especially For You (in duet cu Jason Donovan), It’s No Secret, Hand On Your Heart, Wouldn’t Change A Thing, Never Too Late, Tears On My Pillow.
În ciuda succesului înregistrat cu cele doua albume, a premiilor şi disctincţiilor internaţionale primite, Kylie şi-a dorit o schimbare de imagine. Astfel că, deşi casa de producţie i-a cerut să îşi păstreze imaginea de fată cuminte, Kylie a riscat şi a ieşit pe piaţă cu o imagine mult mai îndrăzneaţă şi mult mai sexy, odată cu single-ul Better The Devil You Know. Schimbarea de atitudine a vedetei a dus până la urmă la renunţarea contractului cu Saw.
Albumele Kylie Minogue şi Impossible Princess s-au lansat sub semnătura britanică Construction şi au adus nu numai o imagine nouă, ci şi un sunet matur, evoluat şi mult mai experimentat. Kylie a atribuit această schimbare liderului trupei INXS, Michael Hutchence. Noua Kylie a primit votul de încredere al unor nume sonore din industria muzicală. Nick Cave, The Manic Street Preachers şi Pet Shop Boys s-au oferit să îi compună piese şi i-au propus colaborări. Pet Shop Boys au fost aceia care au convins-o să semneze cu Parlophone, o companie afiliată cu EMI Music. Spinning Around, primul extras de pe albumul Light Years, a debutat ca numărul 1 atât în Australia, cât şi în Marea Britanie. Succesul s-a repetat cu On A Night Like This şi Kids (in duet cu Robbie Williams).
În 2001, Can’t Get You Out Of My Head, primul single de pe albumul Fever, a debutat pe locul întâi în clasamentele din Marea Britanie. A urmat In Your Eyes si Love At First Sight. Fever este albumul care i-a adus consacrarea pe piaţa americană, după aproape 15 ani de carieră. Cu peste 1 milion de exemplare vândute în Statele Unite, Kylie a primit discul de platină. Colaborarea cu Parlophone a continuat cu Body Language, cel mai nou album semnat Kylie Minogue (2003). Lansat la Londra pe 15 noiembrie, albumul părea să respecte aceeaşi reţetă a succesului ca şi precedentele.


Pe lângă rolul în serialul Neighbours, Minogue a apărut şi în diferite filme şi seriale. În 1989 a jucat în The Delinquents, filmul prezentând povestea unei tinere fete care trăieşte în Australia anilor 1950. Lansarea a coincis cu popularitatea ei în serialul Neighbours, astfel, cu toate că filmul şi performanţa ei au primit recenzii negative, a fost un succes la box-office. A apărut şi în filmul Street Fightes, bazat pe jocul de lupte cu acelaşi nume. Pelicula a fost criticată, la fel ca şi interpretarea artistei, The Washington Post numind-o Cea mai proastă actriţă din toate ţările în care se vorbeşte engleza.
Regizorul de film Baz Luhrmann, a distribuit-o în filmul Moulin Rouge! (2001), unde a jucat rolul lui Absinthe, Zâna Verde, cântând o strofă din Sunetul Muzicii. În 2002, Minogue şi-a “împrumutat” vocea unei tinere fete, Florence, pentru filmul de animaţie The Magic Roundabout, lansat în 2006. De asemenea, a cântat melodia din titlul filmului, şi a fost unul din cei doi actori a cărei voce nu a fost înlocuită pentru lansarea în America de Nord.
În aprilie 2007, News of the World a publicat o ştire conform căreia Minogue avea să joace rolul unei ”femei ciborg sexi”, într-un episod special de Crăciun al serialului Doctor Who. Vestea a fost negată iniţial de producătorul executiv al serialului, dar o declaraţie a cântăreţei a indicat că va juca în acel episod, dar nu ca rău-făcător cum se crezuse iniţial. Aceasta a jucat rolul unei chelneriţe, pe o variantă spaţială a vasului Titanic. Episodul a fost difuzat pe 25 decembrie 2007, fiind vizionat de 13,31 milioane de telespectatori, cel mai mare rating al seriei din 1979.
Kylie a mai avut o apariţie la televiziune, The Kylie Show fiind difuzat în Marea Britanie pe 10 noiembrie 2007. Programul (ce a fost difuzat un singur episod) a cuprins interpretările unor cântece ale artistei, precum şi diferite scene, precum cea în care fostul iubit şi partener pe platourile de filmare din Neighbours Jason Donovan n-o recunoaşte, şi o ceartă între cântăreaţă şi sora ei, Danii. Programul a avut un rating mare, de 5,03 milioane de telespectatori. Minogue a apărut şi în filmul documentar White Diamond, care cuprindea reîntoarcerea ei pe scenă în timpul turneului din 2006, Showgirl - The Homecoming Tour. A fost lansat pe DVD în decembrie 2007.
 

Galerie Foto
A jucat În
Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații