• Actor
Locul naşterii:
Winthrop, Iowa
Data naşterii:
23/03/1976
Info:
Wikipedia
Biografie

Actriţa în vârstă de 37 de ani s-a născut la Winthrop, Iowa. Este fiica lui Sharon, care avea un centru de îngrijire familială în casa unde s-a născut actriţa, şi Robert Monaghan, un fermier, muncitor al unei fabrici. Are doi fraţi mai mari, Bob şi John, iar familia sa a adăpostit peste zece copii în 12 ani cât timp au deţinut adăpostul. A absolvit liceul în 1994, din East Buchanan, unde a fost şefă de clasă şi a jucat în mai multe piese de teatru.

După absolvire s-a mutat la Chicago, unde a studiat jurnalismul la Columbia College. În timpul studiilor şi-a început cariera de model. Ca şi model a lucrat în Statele Unite ale Americii, Milano, Singapore, Tokyo şi Hong Kong. Mai avea un an până termina jurnalismul, dar a hotărât să se mute la New York pentru a-şi continua cariera de actor. Însă primele sale roluri au fost mici. A apărut în serialul “Young Americans” de două ori, în “Lege şi Ordine”, ambele în 2001. Si-a făcut debutul pe marele ecran în anul acela cu un mic rol în filmul “Perfume”, urmat de un alt rol, în filmul “Unfaithful”.

Michelle a interpretat rolul lui Kimberly Woods în seria “Boston Public” pentru un sezon. A mai jucat de asemenea şi în: “It Runs in the Family” în 2003, “Winter Solstice” în 2004. În 2007 a jucat în remake-ul “The Heartbreak Kid” alături de Ben Stiller, în rolul Mirandei. Printre cele mai apreciate roluri ale sale se numără Angie Gennaro “Gone Baby Gone”.

Galerie Foto
A jucat În
Comentarii
ABONARE

Abonează-te la newsletter ca să primești cele mai noi informații