Adela Popescu, videoclip din 10.000 de poze

10 04. 2012, 03:00

„Am făcut foarte, foarte multe fotografii o zi întreagă, în multe locaţii din Bucureşti, pornind de la Centrul vechi, la metrou, pe străzi, la Grădina Icoanei, la Biblioteca Naţională. M-am bucurat să filmez din nou alături de regizorul Dragoş Buliga şi am lucrat foarte bine cu echipa de syling formată din Cami Negrea, Alexandra Caspruf şi Traviata Păduraru. Mi-era dor să mă exprim pe musică”, declară Adela Popescu, solista de la DJ Project.

„Urmează să facem lansarea oficială a clipului în curând, însă până atunci la concertele pe care le avem mă bucur că toată lumea ştie deja piesa. În weekend-ul acesta am fost la Madrid şi suntem foarte fericiţi de modul în care ne-a primit publicul român de acolo”, povesteşte Adela Popescu, interpreta Ralucăi din serialul „Pariu cu viaţa”.