Adelina Pestriţu şi-a găsit jumătatea!

Apropo.ro / 23.09.2014, 09:00
Adelina Pestriţu şi-a găsit jumătatea!
Vedeta Kanal D declară cu mâna pe inimă că şi-a găsit jumătatea şi vine cu detalii picante despre relaţia sa cu Speak.
Adelina, te-a cerut Speak de soţie în vacanţă ?  
 
Nu m-a cerut de soţie şi când va face asta, vă voi anunţa, că n-am cum să ascund un inel de logodnă. Până acum au fost doar inele pe care mi le-am cumpărat sau pe care le-am primit de la diferite branduri cu care colaborez. 
 
 
Ce-ţi place cel mai mult la el ? 
 
Cel mai mult îmi place că este un bărbat matur, ştie să îşi asculte partenera de viaţă, mă face să fiu împlinită şi fericită. Asta contează cel mai mult. 
 
 
Vă doriţi copii împreună? 
 
Da, am vorbit despre asta, dar toate la timpul lor!
 
 
Foto: Facebook
 
 
Îi găteşti lui Speak? Ce i-ai preparat bun până acum? Care e felul lui preferat de mâncare, pregătit de tine, bineînţeles! L-ai suprins până acum cu o cină romantică? 
 
Gătim împreună! De câte ori gătesc vine şi el şi mă ajută. Este o distracţie continuă în bucătărie. Ultima oară am gătit pulpe de pui la ceaun cu piure. Felul lui preferat de mâncare sunt sarmalele, dar nu le-am gătit eu, le-a gătit mama, pentru că durează destul de mult timp ca să le prepari. Ştiu să prepar sarmale, dar ca mama nu le face nimeni! Am pregătit o cină ca la carte, însă au participat şi doi prieteni de-ai lui; prin urmare n-a fost chiar o cină romantică, dar ne mai facem surprize plăcute unul altuia.
 
 
Se poate spune acum că ţi-ai găsit, în sfârşit, jumătatea? 
 
Da!
 
 
Ce melodie i-ai dedica acum iubitului tău ? 
 
 „Adore you”, interpretată de Miley Cyrus. 
 
 
Foto: Facebook
 
 
A început un nou sezon WOWbiz. Cum te pregăteşti pentru fiecare emisiune şi care ar fi cel mai tare subiect pe care ţi-ai dori să-l vezi la show-ul la care eşti co-prezentatoare? 
 
În fiecare zi iau parte la şedinţele de redacţie, alături de colegii mei de la „WOWBiz”, discutăm propunerile de subiecte din emisiune. Cu câteva ore de începerea show-ului, merg la make-up, hairstyling şi garderobă, apoi „fug” pe platoul de filmare.
 
 
Regreţi faptul că ai rămas fără emisiunea ta de suflet, „D-Paparazzi” ? 
 
Nu e un regret ! E normal ca orice despărţire să te doară. „D-Paparazzi” este proiectul meu de suflet alături de care am crescut ca om de televiziune. Sunt convinsă că emisiunea va  avea rezultate foarte bune şi de acum încolo pentru că  am lăsat-o pe mâini bune. 
 
 
Cum te întreţii?  Cum ai grijă mereu de silueta ta şi ce anume nu-ţi lipseşte niciodată din meniu? 
 
Cu toate că am un program încărcat, merg destul de des la sala de fitness, fac şedinţe de masaj, tratamente corporale. În ceea ce priveşte alimentaţia, nu pot spune că am una foarte strictă, dar prefer salatele. O viaţă sănătoasă constă şi într-o alimentaţie echilibrată şi mult sport. 
 
 
Foto: PR Kanal D
 
 
Ce nu ai face niciodată ? 
 
Compromisuri. 
 
 
Cum te vezi peste 10 ani ? 
 
Peste 10 ani ? Cum fiecare femeie îşi doreşte ca la un moment dat să-şi întemeieze o familie, şi eu mă văd peste 10 ani mamă a doi copii: un băiat şi o fată. Pe plan profesional, sunt foarte bine. Tot cu o carieră în televiziune, la cârma unei emisiuni de succes aş vrea să fiu. 
 
 
Care este actorul tău preferat şi de ce ? 
 
Gerard Butler pentru că este carismatic şi e un actor talentat. 
 
 
Dar actriţa ta preferată ? 
 
Megan Fox. E frumoasă, deşteaptă, talentată. Ce să mai, are „tot pachetul”.
 
 
Foto: PR Kanal D
 
 
La ce emisiuni preferi să te uiţi cel mai des ? 
 
Urmăresc de la emisiuni de divertisment până la cele documentare de pe Discovery sau National Geographic. 
 
 
Filmul tău preferat care este ? 
 
Filmul meu preferat este „Notebook”. Da, o poveste de dragoste impresionantă. 
 
 
 
Dana Popa