Alex Karpovsky: Când joci în Girls, e de la sine înţeles că te vei dezbrăca mai devreme sau mai târziu…

De: Mioara Tronaru / 26.01.2014, 10:00
Alex Karpovsky: Când joci în Girls, e de la sine înţeles că te vei dezbrăca mai devreme sau mai târziu…
Alex Karpovsky îl interpretează pe Ray Ploshansky, unul dintre băieţii din Girls / Fetele. Sezonul trei al serialului, scris şi regizat de Lena Dunham, va avea premiera pe HBO pe 22 februarie. Până atunci, primul episod al noului sezon este disponibil pe HBO GO fără abonament.

– Cum îl găsim pe Ray la începutul sezonului 3?

Finalul sezonului 2 l-a lăsat într-o situaţie complicată – amărât, nesigur din punct de vedere existenţial, mutat în maşină, lângă râu… era cam sumbru. În sezonul acesta – la început, cel puţin, începe să facă paşi în vederea revenirii. Încearcă să-şi facă ordine în viaţă şi acceptă criticile pentru a învăţa din ele. Foarte mult timp a trăit în negare şi cred că avea mare nevoie să fie readus cu picioarele pe pământ. Îşi revine din toate punctele de vedere: profesional, emoţional şi social. Are multe obstacole de trecut, şi se împiedică de foarte multe ori, dar încearcă. Nu vreau să las senzaţia că ar duce-o excepţional. Nu e cazul – mai are parte de eşecuri. Dar încearcă mai mult decât a făcut-o în sezoanele anterioare.

– Există vreo speranţă să se împace cu Shoshanna?

Cumva, ei sunt suflete pereche. Au foarte multe în comun, la un nivel fundamental. Amândoi au un anumit grad de sinceritate şi de nonconformism. Dar sunt şi foarte diferiţi. Prin urmare, au toate datele să redevină un cuplu, la un moment dat. Se bat apropouri în această direcţie în sezonul 3.

– Are Ray alte relaţii romantice care să-l facă să uite de Shoshanna?

Da – are o grămadă de ghinioane sexual-amoroase. Spectatorii îi vor vedea fundul mult mai des decât şi-ar fi dorit să o facă. Spre deosebire de alte personaje, care s-au dezbrăcat din primul episod, Ray a luat-o mai încet – şi-a dezgolit fundul treptat, puţin câte puţin. Dar, când joci în Girls, e de la sine înţeles că te vei dezbrăca mai devreme sau mai târziu…

– Cât de multe ştii despre personalitatea şi trecutul lui Ray? Şi câte informaţii vom primi noi, spectatorii, despre acest lucru?

În primul sezon, Ray ne-a fost prezentat drept un individ furios şi care-i judeca pe ceilalţi. Dar în sezonul 2 am început să vedem de ce e aşa, ce l-a determinat să fie aşa şi de ce îi plac numai unii oameni. În cel de-al 3-lea sezon vom continua să explorăm aceste trăsături de caracter – evident, pentru mine, ca actor, e foarte distractiv.

– Cât de mult din personalitatea lui Ray te-a luat prin surprindere?

Foarte mult – toate motivele pentru care Ray se auto-sabotează şi se comportă nepotrivit în intimitate au cauze ciudate şi/sau surprinzătoare. În general, cred că acest sezon va produce mai multe surprize decât celelalte două la un loc, nu numai în ceea ce priveşte trecutul protagoniştilor, cât şi în ceea ce priveşte evoluţia şi relaţiile lor viitoare. Există foarte multe răsturnări de situaţie şi surprize în acest sezon…

– Cât de mult semeni cu Ray?

Ray este foarte căpos şi are foarte multe convingeri, multe dintre ele greşite; pot să spun cu certitudine că şi eu sunt la fel. De asemenea, are tendinţa să găsească romantism în locuri surprinzătoare şi care produc complicaţii. Dar, oricum, dintr-o sumedenie de motive, Ray continuă să graviteze în jurul acelor locuri iar eu tind să fac la fel.

– Te cunoşti cu Lena de foarte mulţi ani. Cum lucraţi împreună – vă e greu să separaţi munca de prietenie?

Lucrurile nu-s atât de separate. Suntem prieteni, iar faptul că lucrăm împreună este doar o coordonată a prieteniei noastre. Nu e ceva independent şi separat. Ne ştim de vreo 4-5 ani, am făcut împreună filmul Tiny Furniture, iar acum lucram împreună la acest serial. Evident, între timp s-au întâmplat foarte multe lucruri – viaţa ei s-a schimbat complet, dar ea a rămas aceeaşi. Asta dovedeşte cât e de matură şi de grozavă. E la fel de nebunatică şi de caraghioasă ca întotdeauna, iar asta mi se pare incredibil – nu cred că se va schimba vreodată.

– Ai simţit vreo clipă cât de mare succes va avea Girls?

Categoric nu. Absolut deloc. Şi chiar dacă aş fi simţit asta, nu aş fi crezut că se va întâmpla atât de repede. Pe de o parte, încerc să conştientizez faptul că serialul se bucură de foarte mare succes şi că face parte din cultura populară – sunt recunoscător pentru asta şi vreau ca meritele noastre să fie recunoscute. Dar, pe de altă parte, încerc să nu mă gândesc prea mult la acest aspect pentru că asta mi-ar compromite puterea de concentrare. Încerc să păstrez un echilibru între cele două – şi ştiu că nu sunt singurul din serial în această situaţie. Pe platou, nu vorbim niciodată despre serial în termenii succesului şi al fanilor. Vorbim numai despre ceea ce facem, sau despre vreme. Nu vorbim despre “pieţe” – aşa ceva n-ar face decât să ne încurce. Singurele dăţi când ne confruntăm cu succesul sunt conferinţele de presă, când aflăm că avem fani în ţări precum Portugalia sau Uruguay – e şocant şi-ţi pune lucrurile în perspectivă. Mă bucur tare mult că dăm interviuri numai după ce am încheiat filmările la un sezon, pentru că atunci devine un soi de psihanaliză profesională… internaţională. E distractiv şi revelator, pentru că, de unul singur, nu mă gândesc niciodată la asta. Dar e foarte greu să te gândeşti la succes în timpul muncii. Te încurcă şi nu este deloc eficient. Poate că există actori care n-au problemă cu aşa ceva, dar eu n-am destulă încredere în mine să fac faţă.

– Locuieşti în Greenpoint, unde are loc serialul Girls – eşti oprit pe stradă şi întrebat despre serial?

Uneori – dar tot ceea ce mi se spune este drăguţ, un feedback plăcut. Desigur, mai sunt şi cazuri – rare – în care cineva îmi spune că nu-i place serialul. Cred că cei cărora nu le place preferă să nu mă interpeleze. La petreceri, când lumea bea, mai aud treburi de genul “Nu-mi place seralul. Episodul 8 din sezonul 2 nu e deloc credibil”. Şi mă gândesc că, pentru un om căruia nu-i place serialul, a văzut cam mult din el… Dar, revenind, de obicei lumea îmi spune lucruri frumoase de genul “Exact aşa e şi viaţa mea aşa sunt prietenii mei”. Cei mai mulţi apreciază realismul şi naturaleţea situaţiilor. Ăsta e şi unul dintre motivele pentru care sunt atât de mândru de serial – realismul său, pe fundalul umorului şi al tensiunii dramatice.

– Odată cu noul sezon din Girls, a avut loc şi premiera unui film în care joci, Inside Llewyn Davis. Ţi-a plăcut să lucrezi cu Fraţii Coen?

A fost incredibil – sunt idolii mei. Am crescut urmărind şi citând din filmele lor – creativitatea lor e foarte similară cu a Lenei. E minunat să ajungi să lucrezi cu cei care te-au influenţat… Şi a fost distractiv să contribui, fie şi un pic, la poveste. Şi Adam Driver joacă în film, aşa că serialul nostru a fost bine reprezentat. Scena lui este incredibilă – probabil că e scena mea favorită din întreg filmul. E ciudat, amuzantă şi incredibilă. Cred că am primit amândoi roluri complet întâmplător – filmul s-a făcut înainte de difuzarea primului episod din Girls. Nici măcar n-am ştiut că Adam joacă în film – am aflat văzând o fotografie cu el în rulota de machiaj.

– Pe cine joci în film?

Îl joc pe Marty Green şi, în scenariu, când agentul meu l-a citit, parafrazez, scria: “Marty Green: 30 şi ceva de ani, extrem de evreu”. Aşa că agentul meu m-a sunat imediat să-mi prezinte rolul, pentru că, a spus el, mi se potriveşte mănuşă. Când m-am dus la probă am fost extrem de evreu. Mai evreu ca mine nici că se putea. A fost singura dată când am luat o probă. Nu prea sunt bun în acea etapă. De obicei, mă simt stângaci şi dezorientat şi nu-s deloc sigur că fac ceea ce mi se cere. Dar la acest rol am ştiut precis ce vor pentru că sunt un mare fan al operei lor şi tot ceea ce fac ei e unic şi specific. Am ştiut ce caută şi asta m-a ajutat să acţionez întocmai.

– Cum e scena ta din film?

E o scenă de masă cu Oscar Isaac, protagonistul filmului şi care e minunat. E incredibil de bun, m-a dat pe spate. E greu să joci un personaj profund dramatic dar care, în mod subtil, e foarte amuzant.

– Cât timp ai avut, între Girls şi filme precum Inside Llewyn Davis, să mai scrii şi să mai regizezi?

Puţin. Dar la începutul anului trecut am lansat două filme, aşa că încerc… Pauza dintre sezoane e destul de lungă, aproximativ 6 luni, şi asta îmi oferă destul timp să mă ocup de propriile mele proiecte, să scriu şi să regizez. Dar, în afară de Girls, nu prea joc…

– La un moment dat, îţi pregăteai lucrarea de doctorat în Antropologie. Când ai decis că vrei să devii actor?

În timp ce studiam la Oxford, unde mi-am petrecut probabil cei mai buni ani din viaţă. Campusul era splendid şi eram înconjurat de oameni frumoşi şi deştepţi – a fost ca în paradis. În cele mai multe universităţi din America e greu să te apuci de actorie. Cursurile sunt cel mai adesea de amatori, cu excepţia şcolilor specializate. Dar la Oxford nu există cursuri de actorie – actoria e considerată o activitate extracurriculară dar este extrem de promovată – în fiecare seară se joacă câte 20-30 de piese, aşa că orice babalâc ca mine, fără pregătire sau experienţă, poate da probe. Nu e nevoie să fi făcut teatru de la 11 ani. Actoria mi-a deschis ochii. Dacă nu studiam la Oxford, nu aş fi fost niciodată expus culturii teatrului şi nu aş fi jucat niciodată. Dar, de îndată ce m-am apucat de actorie, m-am îndrăgostit.