Alexandra Stan, invitată la Vocea României

Apropo.ro / 10.12.2014, 17:19
Alexandra Stan, invitată la Vocea României
Vineri seară bătălia pentru marea finală Vocea României se va da în platoul vocilor! Săptămâna trecută a fost una plină de emoţie şi tensiune atât pentru concurenţi, cât şi pentru antrenori. Publicul a decis cine sunt preferaţii săi pentru a continua în competiţia vocilor, iar antrenorii au ales cu cine vor să meargă mai departe spre marele trofeu. Au rămas opt concurenţi în show, urmând ca după mare confruntare de vineri doar patru să urce pe scenă şi să demonstreze că merită să câştige trofeul Vocea României.
Alexandra Stan, renumita cântăreaţă de talie internaţională care a extaziat întreg globul cu piesa „Mr. Saxobeat”, va fi invitată în ediţia de săptămâna aceasta. Alexandra a pregătit un moment special pentru Vocea României şi va urca pe scenă alaturi de baletul emisiuni – PRO Dance, cu care colaborează şi pentru proiectele sale. 
 
 
 
 
Alexandra spune despre momentul pe care l-a pregătit: “Sunt tare nerăbdătoare să cant în premieră noul meu single, „Vanilla Chocolat”, pe scena de la Vocea României. Îmi place cum arată noul format şi se vede frumos de cealaltă parte a sticleiJ. Sunt convinsă că şi atmosfera din platou o să îmi placă, iar emoţia concurenţilor o să mă molipsească”.
 
 
 
 
Emoţiile concurenţilor sunt la cote maxime, iar seara se anunţă a fi una WOW pentru telespectatorii Vocii. Dacă până acum concurenţii au demonstrat ce pot, vineri show-ul va fi ridicat la un alt nivel, iar ei vor da toată energia pentru a arăta ca sunt cei mai buni.
 
 
 
 
Săptămâna aceasta ei au fost alături de antrenorii lor, repetând de dimineaţa până seara pentru a învăţa cum să se descurce cât mai bine pe scenă şi să transforme prestaţia lor într-un moment extraordinar, care să ajungă la inimile telespectatorilor. 
 
 
 
 
Cei patru antrenori: Loredana, Smiley, Marius Moga şi Tudor Chirilă au ales melodii care să pună în valoare calităţile vocale ale concurenţilor, şi care să garanteze un show de excepţie. Piese precum „At last „de la Eta James, „I Who Have Nothing” a lui Tom Jones, „Shook Me All Night” de la celebrii AC/DC, dar şi E” Bine, E Bine, E Foarte Bine” a Mirabelei Dauer, sunt doar câteva dintre cântecele care vor răsuna pe timbrele unice ale concurenţilor, în această vineri de la 20:30 în platoul vocilor.