Alexia are un regim de viaţă sănătos

De: Mioara Tronaru, Nicoleta Nicolae / 07.04.2013, 07:00
Alexia are un regim de viaţă sănătos
Deşi are un program încărcat şi petrece toată ziua la filmări, Alexia are grijă să aibe o alimentaţie potrivită pentru un tonus de invidiat.

Alexia, tu când te-ai simţit pentru prima dată frumoasă?

Pentru prima dată, s-a întâmplat în Germania, în urmă cu aproximativ zece ani. Mă aflam la o plimbare prin oraş împreună cu unchiul meu, când s-au oprit în dreptul nostru două tinere care i-au spus unchiului meu că nu le vine să creadă cât de frumoasă sunt!

Care este cel mai important truc de frumuseţe pe care l-ai învăţat până acum?

Este clar că frumuseţea răzbate din interiorul nostru, iar pentru asta trebuie să fii fericit! Cred că asta este cel mai important truc: să fii fericit şi mulţumit cu tine şi de tine!

Ce nu-ţi lipseşte niciodată din geantă?

Telefonul, rujul şi cardul.

Ce faci în perioada asta pentru un tonus bun?

Am un regim de viaţa destul de sănătos! Cu alimentaţia potrivită şi cu multă mişcare, reuşesc să- mi menţin un tonus foarte bun!

Ce sfat legat de frumuseţe le-ai da fetelor?

Să fie cât mai naturale! Să nu caute frumuseţea în altă parte, decât în ele! Frumuseţea este în primul rând o stare de spirit!