Always susţine femeile active!

Apropo.ro / 05.12.2013, 16:09
Always susţine femeile active!
Femeile active sunt cele care pun lumea în mişcare. De la un deceniu la altul, femeile au devenit din ce în ce mai încărcate, având acum tot mai multe responsabilităţi, într-o gamă foarte diversă de activităţi.

Pentru că femeile active au nevoie de soluţii care să le simplifice viaţa, astfel încât să nu fie nevoite să apeleze la improvizaţii, Always Ultra, folosit singur, fără vată, asigură acum o protecţie de până la 5 ori mai bună.

Un studiu Always realizat în România arată că până la 43% dintre femeile care au menstruaţie obişnuiesc să folosească vată peste absorbant. Cercetările ulterioare au evidenţiat patru motive de bază care explică acest obicei:

– au un flux menstrual abundent şi au nevoie de măsuri suplimentare de protecţie

– au avut experienţe negative în trecut, folosind doar absorbantul

– au văzut sau auzit despre acest obicei de la rude sau prietene şi l-au adoptat

Absorbantul Always a fost creat pentru a funcţiona singur, fără vată deasupra, oferind protecţie şi siguranţă, indiferent de stilul de viaţă. Fiind un aliat de încredere pentru femeile active, Always sprijină femeile în dorinţa lor de evoluţie şi de emancipare, încurajându-le să fie feminine şi să-şi trăiască viaţa la adevăratul lor potenţial, fără idei preconcepute şi stres.

În acest sens, în cadrul evenimentului ”Femei în mişcare”, Oana Cuzino şi invitaţii săi, Mihaela Bilic, medic nutriţionist, Laura Cosoi, actriţă, Ruxandra Dumitrescu, medic ginecolog, Alina Caşcaval, dermatolog şi Cristiana Haica, psiholog, au pus în discuţie nevoile femeii dinamice. De la igiena şi sănătatea intimă, la alimentaţia potrivită zilelor delicate şi chiar la confortul psihic al femeii, invitaţii au contribuit la schiţarea unui Ghid al Femeii Active, ce urmează să fie lansat în luna decembrie.