Amalia Enache şi Dragoş Bucurenci prezintă Halloween Charity Ball”, la Palatul Parlamentului

Apropo.ro / 02.10.2014, 13:09
Amalia Enache şi Dragoş Bucurenci prezintă Halloween Charity Ball”, la Palatul Parlamentului
Vedeta ProTV Amalia Enache şi Dragoş Bucurenci, trainer şi consultant de comunicare, vor urca pentru prima dată pe scenă împreună pentru unul dintre cele mai frumoase şi mai selecte evenimente caritabile din România. ”Halloween Charity Ball” va reveni sâmbătă, 25 octombrie, la Palatul Parlamentului şi, cu ajutorul celor prezenţi, va aduna fonduri pentru ca cei mai săraci copii din România să poată beneficia de educaţie.
Înfiinţată de voluntara americană Leslie Hawke şi de profesoara Maria Gheorghiu, Asociaţia OvidiuRo sărbătoreşte, cu ocazia Balului de Halloween,10 ani de când se implică activ şi face posibilă educaţia copiilor săraci din România. Tema vestimentară din acest an este ”Magia Filmului” iar cei prezenţi au la fel de multe opţiuni pe câte producţii cinematografice şi actori celebri există.
 
 
Foto: Mediafax Foto
 
Cofondatoarea OvidiuRo, Leslie Hawke spune că a aflat de câteva costume inedite, printre care ”cineva vrea sa vină în postura de Statuetă Oscar şi eu însămi mă gândesc, dintre mai multe variante, şi la Ursul de Aur, celebra distincţie a Festivalului de la Berlin”, însă crede că mulţi vor opta pentru personaje faimoase sau actorii care le-au dat viaţă pe marele ecran.
 
Amalia şi Dragoş nu s-au decis încă pe cine vor întruchipa, mai ales că sunt şi gazdel eserii, însă cu siguranţă faptul că prezintă pentru prima oară împreună un eveniment iar acesta este “Halloween Charity Ball”, este un vis devenit realitate. 
 
 
Foto: PR
 
Foto: PR
 
Prezentatoarea Ştirilor ProTV spune că ea crede în educaţia timpurie cu tot ce presupune ea: atenţia la abilităţile copilului, disciplina, învăţatul atâtor lucruri noi şi obişnuinţa pe care cei mici o deprind pentru a trăi într-o comunitate. Şi mai crede că ”dreptul acesta nu trebuie să ocolească niciun copil. Din acest motiv cred în misiunea OvidiuRo şi îi sunt alături de ani buni. Cred că între un copil care are parte de educaţie timpurie şi unul care nu are e o diferenţă la fel de mare ca între un om căruia i se vorbeşte şi unul care este ignorat de toţi ceilalţi. Nu vreau să ne mai ignoram unii pe alţii. Ce prilej minunat e Balul de Halloween că oamenii cu şansă în viaţă să-i ajute pe copiii care au nevoie de ea… Ne vom juca de-a filmele anul acesta, numai si numai să rescriem un scenariu care altfel ar fi trist pentru copiii săraci. Şi ce bucurie pentru mine să fiu din nou pe scenă, de data asta alături de Dragoş Bucurenci, unul dintre cei mai buni prieteni ai mei!”.