Americanii au dat, din 2007, șase miliarde de dolari pentru reparațiile iPhone-urilor

19 09. 2012, 10:45

Un studiu al firmei SquareTrade, furnizor de planuri de asigurare pentru electronicele de consum, arată că americanii au plătit pentru reparații aduse celui mai popular smartphone din lume 5,9 miliarde de dolari, de la lansarea primului model în 2007.

 

Studiul relevă că 30% din posesori și-au stricat iPhone-ul în ultimul an, dar și faptul că deteriorarea accidentală este de 10 ori mai probabilă comparativ cu pierderea sau furtul.

Cel mai comun mod de a strica un iPhone este scăparea acestuia pe jos, urmată de căderea în toalete, bazine sau lacuri, alunecarea de pe genunchi, împingerea accidentală de pe mese sau turnarea accidentală a unui lichid pe smartphone, afirmă directorul de vânzări al SquareTrade, Ty Shay.