Andra a lansat o nouă piesă alături de Marius Moga. Ascultă aici noul single!

11 11. 2013, 12:00

Melodia este una de dragoste, iar mesajul este simplu şi optimist: atât timp cât există iubire, totul este posibil! “Sper să vă placă noua mea piesă”, a spus Andra.

Muzica este semnată de Fely Donose, fosta participantă la Vocea României, împreună cu Marius Moga, iar textul a fost scris de Fely Donose, Marius Moga, Marius Marian Ivancea şi Gabriel Mihai Istrati.

Piesa a fost compusă în tabăra de muzică TDM Paltiniş 2013 din vara acestui an, cu scopul de a compune piese care să devină hituri de radio.

„A fost o atmosferă atât de faină la Paltiniş, că n-aş mai fi plecat! Toată lumea avea chef de muncă, de compus, toţi au fost inspiraţi şi entuziaşti. M-am simţit şi ca în tabără cu prietenii, dar şi în studio, concentrată pe ce trebuie să cânt. Am mers în tabără hotărâtă să îmi aleg hitul, şi da, mi l-am ales…”, spunea Andra în luna iulie, la întoarcerea din tabăra de muzică.