Andra, răpită de un taximetrist

16 03. 2012, 11:33

Speriată că nu mai ajunge la destinaţie şi că taximetristul nu îi asculta indicaţiile, Andra şi-a alarmat familia, care imediat a declanşat o adevărată criză.

Doar telefonul lui Cătălin Măruţă sună ocupat atunci când Andra încerca să dea de el, pentru că prezentatorul „Happy Hour” vorbea chiar cu taximetristul şi îi dădea indicaţii precise menite să-l ajute să pună în practică o farsă marca „Happy Hour”.

Intreg scenariul răpirii a fost pus la cale de Cătălin pentru ziua de azi, 16 martie, când David, fiul familiei Măruţă, împlineşte 1 an. Şi cum vedeta Pro Tv nu putea să-şi păcălească fiul, a ales să-i facă o farsă chiar soţiei sale, în stilul care l-a consacrat deja.

Cum s-a întâmplat totul, de ce a plâns Andra, dar şi ce reacţie a avut când şi-a văzut soţul pus pe şotii, telespectatorii Pro Tv vor vedea la „Happy Hour”, în ediţia din această seară, de la 17.45.