Angie Cobuţ, fostă concurentă Chefi la cuţite, despre relaţia sa cu Cătălin Scărlătescu

09 07. 2018, 10:20

Alături de Claudiu Adam, un pilot talentat în vârstă de doar 14 ani, ardeleanca îşi va lua inima în dinţi şi va accepta provocarea unei curse cu peripeţii, în care reacţiile şi replicile sale vor face deliciul telespectatorilor. Mai mult, experienţa palpitantă îi va trezi lui Angie Cobuţ amintiri legate de o relaţie de dragoste pe care a avut-o cu un inginer italian ce lucra la Formula 1: “Eu am fost pe pistă cu maşini de curse care mergeau cu 300-400 kilometri pe oră. Dar cum m-a dus copilul acesta…e de 15 ori mai tare senzaţia! E impresionant. Am crezut că ne-am răsturnat la un moment dat!”. Şi pentru că nicio întâlnire nu este completă fără o mică discuţie despre bucătărie, una dintre marile ei pasiuni, Angie va face schimb de reţete dulci cu tânărul pilot, care este şi el fan al show-ului culinar de la Antena 1.

Plină de energie şi mereu cu zâmbetul pe buze, invitata se va destăinui în faţa camerelor şi va vorbi despre parcursul ei înainte de a deveni cunoscută prin intermediul show-ului culinar, dar şi despre relaţia sa cu Cătălin Scărlătescu, duminică, în cadrul celei mai noi ediţii a emisiunii “Refresh by Oana Turcu”, de la 15.45, la Antena Stars.