Annes a plecat cu iubitul la Viena şi Budapesta

08 05. 2013, 09:00

Totul a fost spontan şi profitând de faptul că cei doi au muncit mult în ultima perioadă, s-au gândit că ar fi momentul pentru o escapadă. Astfel, s-au urcat în maşină şi timp de o săptămână, cântăreaţa va merge în Austria, la Viena, iar la întoarcere va face o oprire şi în Ungaria, la Budapesta.

“Am vrut să ne recreem puţin, aşa că am profitat de faptul că azi este a treia zi de Paşte şi am plecat în vacanţă. Am avut parte şi de peripeţii sâmbătă, când, în ajunul Paştelui, ni s-a stricat frigiderul şi am fost nevoiţi să cumpărăm altul rapid pentru a nu ni se strica toată mâncarea. Duminica Paştelui am petrecut-o în familie, iar a doua zi de Paşte – în studioul de înregistrări, căci am înregistrat o piesă nouă, “Lolita”, care sper să prindă la public!”, spune Annes. Artista îşi pregăteşte piesele de vară şi abia aşteaptă să filmeze un nou videoclip. Dar asta se va întâmpla după ce se va întoarce din vacanţă.