Antena 1 filmeaza în Thailanda formatul „Temptation Island – Insula Iubirii”

Apropo.ro / 17.12.2014, 13:21
Antena 1 filmeaza în Thailanda  formatul „Temptation Island – Insula Iubirii”
În primăvara anului următor, tentaţia depăşeşte imaginaţia la Antena 1, care a achiziţionat un nou format de succes, realizat până acum în 19 ţări, printre care SUA, Marea Britanie, Australia, Brazilia, Argentina, Rusia, Suedia, Danemarca şi Portugalia: „Temptation Island”.
Intensitatea şi veridicitatea sentimentelor care leagă patru cupluri vor fi puse la încercare în cadrul show-ului şi, implicit, fidelitatea fiecărui partener. Cupluri care au relaţii de lungă durată însă nu au decis încă să facă marele pas îşi vor putea testa relaţia prin intermediul acestui reality –show şi vor afla astfel dacă cel/cea alături de care au petrecut atâţia ani este cu adevărat jumătatea lor.   Filmările se vor desfăşura, în premieră pentru o producţie românească,  în Thailanda, în locaţii exotice, alese pe sprânceană, iar membrii cuplurilor vor sta separaţi unul de celălalt pe două insule. Ca şi când asta nu ar fi fost de ajuns, opt persoane total necunoscute până în acel moment vor încerca să seducă fiecare concurent în parte şi vor face tot ce le stă în putinţă pentru a le testa sentimentele. Filmările se vor desfăşura în sistem de reality, participanţii fiind supravegheaţi 24 de ore din 24.  La finalul show-ului, fiecare cuplu va putea spune clar dacă drumul lor în viaţă este acelaşi sau sunt nevoiţi să meargă pe căi separate. Formatul “Temptation Island” s-a bucurat de mare succes în toate ţările în care a fost difuzat, fiind un show plin de tensiune, emoţie, răsturnări de situaţie, un show în care tentaţia depăşeşte imaginaţia!  
      
 
Foto: Antena 1
 
Antena 1 a deschis deja lista pentru cei care îşi doresc să participe la “Temptation Island-Insula Iubirii”. Cuplurile dornice să îşi testeze relaţia şi să petreacă câteva săptămâni de vis în Thailanda se pot înscrie pe casting.a1.ro. De semenea, la această adresă se pot înscrie şi “tentaţiile”, tineri şi tinere care sunt convinşi că au toate atuurile necesare pentru a întoarce toate privirile şi a capta atenţia!