Apariţie cu gabarit depăşit pe covorul roşu!

De: Nicoleta Nicolae / 24.11.2015, 10:08
Apariţie cu gabarit depăşit pe covorul roşu!
Una dintre cele mai îndrăgite actriţe australiene a demonstrat, încă o dată, că are simţul umorului în faţa camerelor de filmat şi al aparatelor de fotografiat. Prezentă la American Music Awards, Rebel Wilson a făcut show în faţa fotografilor.

Actriţa nu are complexe şi o arată la fiecare apariţie publică, unde nu ratează ocazia de a face haz de silueta ei. Aşa s-a întâmplat şi la American Music Awards, unde s-a afişat într-o rochie mulată pe „colăcei”, la care a accesorizat o poşetă în formă de bomboană, semn că dulciurile sunt plăcerea ei vinovată.

Rebel Wilson, în vârstă de 35 de ani, este o actriţă, scenaristă, comediantă şi antreprenoare australiană. A ajuns pentru prima dată în atenţia publicului datorită muzicalului „The Westie Monologues”, scris chiar de ea.

În Australia a devenit cunoscută pentru rolul din serialul de comedie „Pizza”. Ajunsă în Statele Unite, a jucat în comedia „Bridesmaids”, alături de Melissa McCarthy.