Arnold Schwarzenegger, antrenament sub îndrumarea Nadiei Comăneci

02 08. 2015, 19:00

„Este extraordinar să vii devreme la sală şi să ai ca antrenoare o campioană olimpică – mulţumesc, Nadia Comăneci! 10 repetări în onoarea primului 10 perfect de la Jocurile Olimpic”, a notat fostul guvernator al statului California pe pagina sa de pe reţeaua de socializare.

În înregistrarea video, Nadia Comăneci poate fi văzută numărând repetările, iar când ajunge la cifra 10 fosta sportivă spune amuzată: „Este cifra mea norocoasă”. La final, Schwarzenegger o îmbrăţişează pe Nadia Comăneci şi îi mulţumeşte, adresându-se apoi fanilor: „Nadia a fost partenera mea de antrenament astăzi, ce părere aveţi? Şi antrenoarea mea…”