Bătaie cu frişcă între vedete la „Neatza cu Răzvan şi Dani”

01 02. 2017, 13:28

S-a cântat mult azi la „Neatza”, s-a dansat, s-au făcut glume şi totul a culminat cu o bătaie cu frişcă între vedete. Mai bine spus, Răzvan, Dani şi Flavia au fost ţinta „bulgărilor” de frişcă cu care s-au înarmat vedete invitate. Dacă în restul anului cei doi prezentatori sunt cei care pun întrebări incomode celor ce poposesc pe canapeaua lor, azi a fost rândul celor doi să se afle într-o ipostază nu tocmai confortabilă. Iar fetele au fost generoase atunci când s-a dat startul aruncării cu frişcă. Glumele s-au ţinut lanţ, băieţii şi-au amintit de prima emisie de „Neatza”, de acum nouă ani, s-au rememorat momente din paltou care au făcut istorie, Flavia a pregătit special pentru această ediţie un dans latino alături de Wilmark, iar Vlăduţ s-a întrecut pe sine şi a pregătit un tort aniversar delicios.