Bombele sexy din ”Machete Kills”

De: Mioara Tronaru / 17.10.2013, 08:00
Bombele sexy din ”Machete Kills”
Lady GaGa, Amber Heard, Sofia Vergara, Alexa Vega, Michelle Rodriguez... frumoase şi mortale.

Lady GaGa – Cu Machete Kills, celebra artistă pop Lady GaGa îşi face debutul în cinema. Cu această ocazie, ea a intrat în pielea personajului numit Cameleonul. Danny Trejo este cel care a dus-o pe cântăreaţă pe platourile lungmetrajului, după o întâlnire la un salon de tatuaje din Hollywood.

Amber Heard – Este Miss San Antonio. Frumuseţea sa nu este depăşită decât de abilităţile de luptătoare. Iniţial, i s-a oferit rolul lui Michelle Williams.

Sofia Vergara – Cunoscută pentru personajul Gloria Delgado-Pritchett din serialul ”Modern Family”, Sofia Vergara face în ”Machete Kills” un rol cu totul diferit. Armele ei secrete sunt un sutien-mitralieră şi un pistol în formă de penis.

Alexa Vega – Este Kill Joy, mâna dreaptă şi fără milă a Desdemonei (Sofia Vergara). Ca şi şefa sa, este la fel de sexy şi de periculoasă.

Michelle Rodriguez – După ce abia a scăpat cu viaţă din primul ”Machete”, Michelle Rodriguez revine. Filmografia actriţei debordează de filme pline de acţiune, numai anul acesta frumoasa Michelle ţine afişul a două filme explozive: ”Fast & Furious” 6 şi ”Machete Kills”!