Brad Pitt a fost sprijinul Anamariei Marinca!

De: Cătălina Matei / 22.10.2014, 11:44
Brad Pitt a fost sprijinul Anamariei Marinca!
Anamaria Marinca, cea care interpretează rolul Irmei în drama de război "Furia: Eroi anonimi/ Fury", a declarat, la premiera lungmetrajului de la Festivalul de Film de la Londra, că Brad Pitt, alături de care joacă în această peliculă, şi regizorul David Ayer au fost "sprijinul" său.
Pe 19 octombrie, lungmetrajul a fost proiectat în premieră în închiderea Festivalului de Film de la Londra, în prezenţa actorului Brad Pitt şi a regizorului David Ayer.
 
De asemenea, la premiera lungmetrajului au participat actorii Anamaria Marinca, Alicia Von Rittberg, Shia LaBeouf, Logan Lerman, Jon Bernthal şi Michael Peña.
 
Întrebată după premiera lungmetrajului cum a fost să filmeze o scenă atât de intensă precum cea prezentată în drama de război, Anamaria Marinca a precizat că, într-un fel, pentru ea „nu a fost atât de greu”, având în vedere că „băieţii au creat întreaga atmosferă”.
 
„Era o frică peste tot şi am simţit-o intens. David este un regizor incredibil şi cumva a reuşit să ne pună să creăm această situaţie uimitoare”, a completat aceasta.
 
 
Foto: Mediafax Foto
 
 
„Ştiu că e brutal, a fost teribil să realizăm acea scenă, tremuram în realitate, doar am crezut. Uneori doar crezi, oamenii din jur te fac să crezi şi cred că, pentru mine, Brad şi David au reprezentat sprijinul principal”, a mai spus Marinca.
 
Pe de altă parte, întrebată dacă relaţia dintre regizorul filmului şi actorul Brad Pitt a fost una „naturală”, Anamaria Marinca a precizat că, „în momentul în care au ajuns în distribuţie, ei deja se purtau ca o familie”.
 
„A fost un proces neobişnuit. M-am simţit foarte apropiată de ei şi m-am simţit în pericol şi în siguranţă în acelaşi timp. Ştiu că este un paradox, dar a fost o perioadă nebună pentru noi toţi”, a mai spus Marinca, potrivit Mediafax.
 
 
Foto: AFP – Mediafax Foto
 
 
De asemenea, într-un interviu publicat pe pagina Festivalului de Film de la Londra, Anamaria Marinca a relatat că, „pentru David Ayer, „filmul are legătură cu ceea ce este el şi cu istoria familiei sale”. „Ambii lui bunici au luptat în război şi este o metaforă pentru el”, a spus actriţa.
 
Cu o acţiune care se petrece la sfârşitul celui de-Al Doilea Război Mondial, filmul „Fury” spune povestea unui sergent american (Brad Pitt) cu mare experienţă în luptă. Împreună cu echipajul său de cinci oameni, sergentul Wardaddy conduce un tanc Sherman, supranumit „Fury”, şi pătrunde în spatele liniilor inamice pentru o misiune cvasi-sinucigaşă, care ar trebui să dea ultima lovitură forţelor armate ale Germaniei naziste.
 
Anamaria Marinca a mai jucat în filmul „Cinci minute în rai/ Five Minutes of Heaven” (BBC TV), alături de Liam Neeson şi James Nesbitt, dar şi în „Hotel Babylon”, produs de BBC, şi în „Boogie”, de Radu Muntean. Actriţa a jucat, de asemenea, în „Furtuna/ Storm”, de Hans-Christian Schmid, lansat la Festivalul de Film de la Berlin din 2009, dar şi în „Contesa însângerată”, debutul în regie al lui Julie Delpy.