Brad Pitt şi Angelina Jolie vor să adopte încă un copil

Apropo.ro / 21.01.2014, 09:00
Brad Pitt şi Angelina Jolie vor să adopte încă un copil
Actorii Brad Pitt şi Angelina Jolie, care au şase copii, trei adoptaţi şi trei biologici, doresc să îşi extindă familia şi să adopte o fetiţă din Africa.

„Angelina şi Brad şi-au petrecut o mare parte a sărbătorilor de iarnă discutând despre ideea lărgirii familiei. Au fost deschişi cu copiii în legătură cu acest lucru şi sunt cu toţii foarte încântaţi de perspectivă”, a afirmat o sursă pentru revista Grazia.

Cuplul a avut iniţial în vedere adoptarea unui copil din Iordania, însă, din cauza procedurilor dificile, actorii îşi vor îndrepta atenţia asupra orfelinatelor din Etiopia, ţara de origine a Zaharei, cea mai mare dintre fiicele starurilor.

„Cei doi şi-au dorit întotdeauna ca Zahara să aibă o soră cu care să împartă moştenirea africană. În mod ideal, ei şi-ar dori o fetiţă cu vârsta cuprinsă între doi şi trei ani”, a precizat aceeaşi sursă.

Brad Pitt şi Angelina Jolie, care se consultă în acest sens cu prietena lor expertă în adopţii doctorul Jane Aronson, construiesc o clinică în Etiopia pentru tratarea pacienţilor diagnosticaţi cu SIDA, pe care o vor vizita în aprilie, când se vor întâlni, de asemenea, cu directorii câtorva orfelinate.

„Cel mai probabil, vor vizita Etiopia în următoarele luni, pentru a vedea cum merg lucrările la clinică. Dar, în acelaşi timp, vor vizita şi câteva orfelinate. Cei doi speră să găsească totul pregătit, astfel încât să continue procedurile de adopţie în aprilie” , conform sursei citate de Grazia.