Bucătarul cel bun şi bucătarul cel rău, din luna mai, la TV Paprika

De: Mioara Tronaru / 11.05.2014, 07:00
Bucătarul cel bun şi bucătarul cel rău, din luna mai, la TV Paprika
Din 13 mai, zilnic de la ora 18:00, TV Paprika vă propune o emisiune nouă: Bucătarul cel bun şi bucătarul cel rău. Doi faimoşi bucătari, protagoniştii emisiunii, vor demonstra, în stiluri diferite, cum ar fi mai bine să ne hrănim.

Vedetele din Bucătarul cel bun şi bucătarul cel rău vor fi Adrian Richardson şi Janella Purcell, care vor concura cu stiluri şi filosofii culinare extrem de diferite…

Aşadar, care ar fi bucătarul cel bun? Atât Adrian, cât şi Janella, desigur, sunt foarte buni în ceea ce fac. Însă care mâncăruri vă plac mai mult: bucatele şi sfaturile tip „hrana să vă fie leac” de la Janella sau mâncărurile aromate cu grăsime oferite de Adrian?

Ambii bucătari ştiu bine că moderaţia stă la baza tuturor lucrurilor bune, dar aceasta nu le schimbă părerile bine formate şi angajamentul faţă de propriile metode culinare.