Bunicii ar putea primi indemnizație dacă au grijă de nepoți

18 04. 2013, 15:00

Prin modificarea legii ce prevede acordarea indemnizației pentru creșterea copilului, bunicii ar putea ieși în câștig. Cei care își cresc nepoții mai mici de doi ani, ar putea primi bani de la stat.

Bunicii sunt principalul ajutor atunci când ai un bebeluș. Statul i-ar putea recompensa, cu condiția ca părinții să se întoarcă la serviciu înainte ca micuțul să împlinească doi ani.

Inițiativa legislativă a fost întocmită de Partidul Conservator și prevede faptul ca, în schimbul îngrijirii, bunicii să primească lunar o sumă echivalentă cu salariul minim net pe economie – 566 de lei.

Majoritatea bunicilor pensionari sunt încântați de inițiativă, în condițiile în care pensiile sunt mici iar un astfel de ajutor suplimentar le-ar mai ușura traiul zilnic.