Carmen Brumă, o reţetă de îngheţată delicioasă, fără zahăr

De: Nicoleta Nicolae / 22.04.2016, 08:59




Carmen Brumă, o reţetă de îngheţată delicioasă, fără zahăr
Specialistă în nutriţie, Carmen Brumă dezvăluie o reţetă de îngheţată exotică. Acest desert este potrivit şi pentru copii, o alternativă sănătoasă la îngheţata din comerţ.


„Ce sa faci pe o vreme ca asta :)? Îţi iei o cupă de îngheţată exotică şi visezi la vacanţe în locuri cu palmieri, nisip alb, valuri azurii, hamac… Visatul nu îngraşă dar îngheţata poate 🙂 dacă nu ţi-o faci singur acasă şi o mănânci în cantităţi şi momente nepotrivite. Eu o mănânc dimineaţa, înainte sau după ce fac mişcare, astfel încât organismul meu să o folosească, nu să o stocheze sub formă de grăsime.

Iata ingredientele de care aveţi nevoie:

200 gr fructe de pădure – zmeură, mure, fragi

100 gr papaya ( sau pepene galben)

200 gr căpşune

2 linguriţe de fulgi  de cocos

Le puteţi cumpăra proaspete sau gata congelate. Dacă optaţi pentru prima variantă, spălaţi-le, curăţaţi-le, taiaţi-le în bucăţi mai mici ( e valabil pentru  papaya) şi băgaţi-le la congelator aproximativ 30 minute . După ce le scoateţi, le introduceţi pe rând în storcător, care are montată sita pentru îngheţata, şi desertul e gata. O turnaţi într-o cupă şi adăugaţi fulgii de cocos . Eu nu am simţit nevoia să o îndulcesc dar puteţi face asta cu o linguritaţă de miere sau sirop de arţar. Vă sfătuiesc să o mâncaţi în prima parte a zilei, până în ora 16″, scrie Carmen Brumă pe site-ul ei.