Cât de înclinat este Turnul din Pisa

21 01. 2015, 00:01

Turnul din Pisa are o înălțime de 55,86 metri, iar grosimea zidului de bază este de 4,09 metri. Greutatea sa este de 14.500 de tone.

Inițial, Turnul din Pisa trebuia să fie drept, dar fundația greșită a făcut ca structura să se afunde în nisip iar turnul să se încline ușor, spre sud, imediat după începerea construcției în 1173. Lucrările s-au sistat pentru circa 100 de ani. Din anul 1911, turnul a început să se încline cu 1,2 mm anual.

Astăzi, Turnul din Pisa, are o înclinație de 5,3 metri față de bază.

În interior există 300 de trepte până în vârful construcției, de unde se poate admira întreg orașul și marea care se află la o distanță de 9,5 km.