Catrinel Menghia la “Dansez pentru tine”

Apropo.ro / 28.11.2013, 08:00
Catrinel Menghia la “Dansez pentru tine”
Catrinel Menghia, una dintre cele mai frumoase românce, păşeşte mâine seară cu graţie în ringul visurilor de la Pro TV, unde va dansa pentru un caz umanitar.

Catrinel îşi aminteşte înduioşată un moment din copilărie în care, aflată în spital, a primit un cadou neaşteptat: “Îmi amintesc perioada Sărbătorilor de la Iaşi, acum ceva timp, când eram o puştoaică cu vise mari, dar cu posibilităţi puţine. Eram în spitalul de copii într-un decembrie şi conducerea spitalului a trimis cadouri tuturor copiilor care, bolnavi fiind, îşi petreceau Crăciunul acolo. Poate a fost cel mai frumos cadou primit vreodată, nici nu mai ştiu ce era, dar a venit când nu mă aşteptam şi surpriza a fost uriaşă. Nu conta cadoul, ci căldura gestului. Sunt, în sufletul meu, aceeaşi puştoică de atunci şi voi fi prezentă la orice acţiune care aduce puţină căldură în sufletele triste sau însingurate”, a povestit emoţionată Catrinel.

 

Catrinel a început deja repetiţiile, iar experienţa de la “Dansez pentru tine” o bucură nespus. “În primul rând, fiecare întoarcere acasă mă bucură, mă emoţionează şi mă hrăneşte. Sunt o persoană destul de ocupată, cu un program încărcat, variat, cu multe filmări în zone diferite şi uneori foarte îndepărtate. De aceea, ringul visurilor este de două ori special pentru mine, pe de o parte pentru că împlineşte vise şi apoi pentru că mă simt acasă”, a mai mărturisit Catrinel.