Cavalier King Charles Spaniel
Câțiva ani mai târziu, într-un tratat scris în limba latina, doctorul Caius pomenește și despre spanielii mici de la curtea reginei Elisabeta I, spunând ca aceștia sunt câini de companie, nu de vânatoare, buni tovarași de joaca, destinați pentru „a susține moralul doamnelor.” Și nu rareori, medicul reginei Elisabeta I (fiica lui Henric VIII) recomanda compania unui mic spaniel pentru combaterea proastei dispoziții, a durerilor de cap și de stomac.
Astfel și-a început Cavalier King Charles „campania” de cucerire a inimilor amatorilor de câini de companie. Originile și chiar numele acestui cațel sunt legate de câteva momente din istoria Angliei. În secolul al XVII-lea, partizanii regelui Charles II, supranumiți Cavalerii, se aflau în conflict cu parlamentarii, care erau porecliți Capetele rotunde.
Regele, însa, parea a fi mult mai preocupat de câinii lui, pe care toata lumea îi numea, deja, Spanielii Regelui Charles, decât de problemele statului. Chiar a impus adoptarea unei legi care permitea accesul câinilor din aceasta rasa în toate locurile publice, precum și în gradinile regale din Londra. Întreaga populație parea a fi cuprinsa de „febra” King Charles Spaniel, într-atât încât ziarul London Gazette publica, la rubrica Fapte diverse, numeroase apeluri de restituire și oferte de recompensa lansate de proprietarii carora li se… rapeau micii spanieli.
Și sora mai mica a regelui Charles II, Henrieta-Ana Stuart, se îndragostise de acești caței, carora le amenajase gradini somptuoase, la toate reședințele familiei regale, gradini în care ei sa se poata juca în voie. Succesorul la tronul lui Charles II, regele James II, a continuat și el tradiția familiei. În acea vreme, circula chiar o anecdota edificatoare: James II a ordonat capitanului unei corabii, pe care urma sa calatoreasca ducele de Mormouth însoțit de câțiva spanieli, ca, în caz de furtuna puternica, sa salveze întâi câinii și apoi pe duce.
Dupa cum vedeți, totul mergea cum nu se poate mai bine pentru micuții spanieli. Situația s-a schimbat, însa, catre sfârșitul secolului al XIX-lea, când aristocrația engleza a început sa-și îndrepte tot mai mult interesul catre noile rase de companie, ajunse la mare moda: Carlinul, Pekinezul și Spanielul Japonez. Toți acești „bondoci” în voga aveau mutrițele aproape plate, datorita nasului foarte scurt. Așa ca, daca voiau ca Spanielul King Charles sa nu cada complet în dizgrație, crescatorii nu aveau de ales, trebuia sa se adapteze la capriciile modei.
Va plac boturile „teșite” și capșoarele rotunde – va onoram comanda! Selecția s-a axat pe privilegierea câinilor cu bot cât mai scurt, ajungându-se ca, la începutul secolului al XX-lea sa fie foarte greu de gasit exemplare de King Charles cu înfațișarea „clasica”. În 1886, s-a înființat Toy Spaniel Clubul, care se ocupa de diversele tipuri de spanieli de companie. Clubul a luat decizia ca aceștia sa fie diferențiați dupa culoare: denumirea King Charles desemna doar exemplarele black & tan, cele tricolore au fost numite Prince Charles, iar cele alb-oranj – Blenheim.
În legatura cu originea petei oranj pe care o au pe frunte multe exemplare din varietatea blenheim, exista și o legenda. Se spune ca ducesa Sarah aștepta cu disperare vești de la soțul ei, ducele de Marlborough, plecat sa lupte în Bavaria. Neliniștita, mângâia pe cap o femela de spaniel, apasând-o cam tare pe frunte, cu degetul mare. Dupa câteva zile, cațelușa a nascut, toți puii fiind blenheim și având pe frunte o pata roșcata. Și astazi, acea pata, prevazuta și în Standard, este numita „degetul ducesei Sarah”.
În 1903, conducerea Kennel Clubului a hotarât ca spanielii de companie ar trebui denumiți, totuși, în funcție de morfologie și nu de culoare. Disputele între partizanii tipului vechi de King Charles, cel cu bot mai lung, și adepții noului model, cu bot scurt, au ajuns sa fie atât de aprige încât a fost nevoie de intervenția regelui Eduard II pentru a calma spiritele. Începând cu 1926, un american, pe nume Roswell Elridge, care dorea sa impulsioneze creșterea și selecția tipului vechi, a oferit, timp de cinci ani la rând, un premiu special, acordat la celebra expoziție CruftÂ’s, acelor crescatori care obțineau exemplare cât mai apropiate de modelul originar: bot mai lung, stop moderat și craniu doar ușor rotunjit, fara creștet boltit „în dom”.
Crescatorii au acceptat provocarea (și premiul pus în joc era substanțial), ceea ce a dus, în 1928, la scindarea definitiva a Toy Spanielilor englezi în doua rase distincte, cu nume, dar și cu aspect foarte asemanator: „nasurile lungi”, de tip vechi, alcatuiesc rasa Cavalier King Charles Spaniel (în amintirea Cavalerilor regelui), iar „nasurile scurte” sunt numite King Charles Spaniel (și au fost omologate drept rasa distincta). Dupa cel de-al doilea razboi mondial, roata s-a întors iarași, Cavalier King Charles redevenind una dintre cele mai populare rase de companie, nu numai în Anglia, dar și în Franța, Germania și Benelux.
Un model de tandrețe
Cavalier King Charles este printre cei mai „dotați” pitici: foarte blând și docil, afectuos, activ, vesel și jucauș, longeviv. Alte atuuri – este ușor de transportat, ușor de educat, ușor de toaletat, adica este ușor de întreținut! Temperamentul unui Cavalier este o încântatoare combinație între vivacitate și blândețe, între maliție și tandrețe, un câine alaturi de care nu poți sa te plictisești. Alte constante ale caracterului sau sunt absența oricarei urme de agresivitate și nevoia de dragoste. Un Cavalier agresiv este o eroare a naturii, rezultatul unei selecții greșite sau al unor condiții de viața care i-au afectat psihicul.
Pe lânga atâtea calitați, are și doua defecte: este prea prietenos și încrezator, și suporta foarte greu singuratatea. Se apropie cu prietenie de orice alt câine, indiferent de talia sau de forța „interlocutorului”, iar acest exces de încredere poate fi periculos. Așadar, la plimbare, țineți-l în lesa, atunci când nu cunoașteți „antecedentele” partenerilor de joaca. Dar, datorita acestui „defect”, nu veți avea probleme daca doriți sa va luați și alți câini.
Deoarece suporta greu singuratatea, sufera și se plictisește „de moarte”, nu trebuie sa îl lasați singur în casa prea multe ore. Soluțiile sunt ușor de gasit. De exemplu, îl puteți lua la serviciu, și nu va incomoda pe nimeni. Sau, și mai bine, luați-va înca un Cavalier – își vor ține companie reciproc și se vor juca toata ziua.
Daca aveți copii, este atât de bun și de cooperant, încât mai degraba ar trebui sa-l paziți pe el de abuzurile celor mici.