Ce face fumatul din om! Kate Moss a dat 3.000 de dolari pe ţigări

De: Cătălina Matei / 17.08.2013, 09:00
Ce face fumatul din om! Kate Moss a dat 3.000 de dolari pe ţigări
Deşi e faimoasă pentru viciile pe care le are, se pare că supermodelul s-a decis să adopte un stil de viaţă sănătos. De vreo doi ani încoace, de când a renunţat la fumat, Kate a înlocuit tutunul cu o ţigară electronică.

Kate este atât de dependentă de ţigara electronică, încât a cheltuit 3.000 de dolari pe un pachet special, care i-a fost livrat în Ibiza, unde se află în vacanţă împreună cu familia.

Din cauza pregătirilor efectuate pe grabă, supermodelul a uitat să împacheteze în bagajele de vacanţă şi ţigara electronică. Astfel, Kate a făcut o comandă specială. Coletul a fost livrat cu un zbor de ultim moment, iar un şofer al hotelului unde Kate era cazată a mers peste 300 de kilometri până la aeroport pentru a ridica pachetul.

O sursă apropiată modelului a declarat pentru Daily Mirror: ”Kate a fost o fumătoare înrăită mulţi ani însă, recent, a descoperit cât d emult îi dăunează tutunul tenului său. A depus eforturi considerabile ca să se lase de fumat şi a reuşit”.

Oricum, suma de 3.000 de dolari pare o nimica toată pe lângă valoarea de 12 milioane de lire sterline, la cât era estimată averea lui Kate Moss în 2012.