Ce mesaje a lăsat Robin Williams înainte să se sinucidă: Multe vor veni…”

De: Nicoleta Nicolae / 12.05.2015, 10:08

Ce mesaje a lăsat Robin Williams înainte să se sinucidă: Multe vor veni...
Se pare că regretatul actor american Robin Williams a lăsat mai multe mesaje prin casă înainte de a se sinucide în luna august a anului 2014, la 63 de ani.

Conform publicaţiei In Touch, cei trei copii ai lui Robin Williams, Zak, Zelda şi Cody,  au găsit în reşedinţa actorului din Tiburon, mai multe bileţele. „E vremea plecării, m-am săturat de toate. Multe vor veni” erau unele dintre mesajele care ar fi fost găsite într-o valiză în care el îşi păstra jucăriile din copilărie.

Zelda Rae Williams, actriţă şi ea, a refuzat multă vreme să discute motivele care l-au determinat să se sinucidă pe tatăl său, deţinător a mai multe premii de prestigiu, printre care şi un Oscar. ‘Cred că nu are rost. Nu există motive pentru a întreba de ce, este un fapt împlinit’, afirmat ea, într-un interviu pentru postul de televiziune NBC. Opinând că ‘nu are sens să fie învinovăţit cineva pentru cele întâmplate’, Zelda Williams era de părere că singura soluţie este ‘să mergi înainte şi să-şi trăieşti viaţa’, deşi este nevoie de efort pentru a continua după un asemenea eveniment tragic.

Robin Williams a avut o carieră de peste trei decenii. A devenit cunoscut pe plan internaţional mai ales pentru rolul sau din „Good Morning Vietnam” de Barry Levinson în 1987. A cucerit publicul din întreaga lume cu rolul sau de profesor strălucit din „Cercul poeţilor disparuţi” şi în comedii ca „Mrs Doubtfire”. A primit în 1997 premiul Oscar pentru interpretarea din „Good Will Hunting”.