Cea mai bogată femeie din lume a câștigat 39 de milioane de euro pe zi

03 08. 2013, 14:30

Averea Ginei Rinehart a înregistrat o creștere explozivă în ultimul an, de la 18,8 miliarde de dolari la 29,17 miliarde dolari, în ciuda faptului că în 2012 s-a confruntat cu mai multe procese care îi puneau în pericol averea.

Trei dintre copiii ei, John Hancock, Bianca Rinehart și Hope Welker, au dat-o în judecată încercând s-o excludă din afacere.  

Ritmul de creștere al averii lui Rinehart este de-a dreptul impresionant – 52 de milioane de dolari pe zi.

Gina Rinehart a moștenit afacerea minelor de la tatăl ei, Lang Hancock, care a murit în 1992. Femeia a reușit să-și crească averea de la 75 de milioane de dolari, cât era în 1992, la 29,17 miliarde de dolari în prezent, de 386 de ori.

Citește mai multe despre cea mai bogată femeie din lume pe ZF.ro!