Cel mai recent documentar hibrid semnat de Ulrich Seidl la BIEFF 2014

Apropo.ro / 05.12.2014, 10:00
Cel mai recent documentar hibrid semnat de Ulrich Seidl la BIEFF 2014
Festivalul Internaţional de Film Experimental Bucureşti sărbătoreşte cei cinci ani de existenţă printr-un eveniment foarte anticipat şi extrem de provocator – premiera românească a celei mai recente incursiuni a lui Ulrich Seidl în genul documentarului hibrid, după trilogia „Paradise – In The Basement”.

Filmul va fi proiectat în cadrul ceremoniei de închidere, din data de 14 decembrie, de la ora 19:00, la CinemaPRO, şi este oferit publicului cu sprijinul Forumului Cultural Austriac.

Un eseu cinematografic în egală măsură amuzant şi trist, lungmetrajul foloseşte tablourile filmice specifice regizorului pentru a pătrunde în subteranul sufletului austriac. Jucându-se cu limita dintre realitate şi ficţiune, filmul priveşte către viaţa aparent cuminte a suburbiilor austriece, pentru a le dezvălui cele mai ascunse, întunecate şi deviante secrete.

Pivniţa este de fapt locul unde personajele se lasă pradă nevoilor, hobby-urilor, pasiunilor şi obsesiilor lor. Dar, în subconştientul nostru, pivniţa este, de asemenea, un loc al întunericului şi fricii, un spaţiu al abisului uman. Proiectat în premieră la Festivalul Internaţional de Film de la Veneţia, filmul vorbeşte despre oameni şi pivniţe, şi despre ce fac oamenii în pivniţe, în timpul lor liber. Vorbeşte despre obsesii. Despre muzică de fanfară şi arii de operă, despre mobilier scump şi glume masculine ieftine, despre sexualitate şi tir, fitness şi fascism, bice şi păpuşi.

Ulrich Seidl spune: „ca de obicei în ceea ce priveşte filmele mele, porneşti într-o călătorie în necunoscut, către locuri şi oameni necunoscuţi. Cu privirea mea cinematografică încerc să mă apropii de protagonişti şi să adun fragmente filmice ale realităţii, dintre care niciunul nu este complet sau definitiv. Dincolo de asta se găsesc lucrurile personale, adevărul, viaţa reală. Cu toţii avem temeri şi abisuri – fie că este vorba de simpatii fasciste, tendinţe violente reprimate, dorinţa neexprimată de putere, reprimări sau fantezii sexuale care se abat de la aşa-numita normalitate. De multe ori, lucrurile pe care le-am trait şi la care am fost martor mă marchează, de multe ori închid uşa tulburat, de multe ori sunt consternat de imaginile a ceea ce îşi fac unii altora oamenii, de obicei fără intenţii rele. E normal. Intuieşti şi simţi abisurile ascunse acolo – şi, în cel mai bun caz, îţi intuieşti, de asemenea, propriile abisuri.”

Ulrich Seidl si-a început cariera cu documentare premiate, precum GOOD NEWS (1990), ANIMAL LOVE (1995) şi MODELS (1998). Primul său lungmetraj, DOG DAYS, a câştigat Premiul Special al Juriului la Festivalul de Film de la Veneţia, în 2001, iar apreciata PARADISE TRILOGY (2012-2013) a avut cele trei filme care o compun prezentate în premieră în programele de competiţie ale celor mai importante festivaluri de film din lume: Cannes, Veneţia şi Berlin.

Conceptul vizual al acestei ediţii propune într-o notă de îndemn revoluţionar-artistic coagularea comunităţii pasionaţilor de film experimental şi provoacă la dezbatere despre esenţa cinema-ului şi artei vizuale în prezent. Strigătul de luptă culturală LET’S TALK ABOUT CINEMA este îmbogăţit de lucrarea cunoscutei artiste libaneze Lara Zankoul.

Programul complet al proiecţiilor şi evenimentelor BIEFF 2014 la care accesul studenţilor este gratuit. Îl puteţi consulta aici: http://bieff.ro/upload/bieff2014-program-web.pdf

Retrospectiva Andy WarhoL. Un proiect Galeria Galateca, în parteneriat cu BIEFF.

Considerat de mulţi că fiind creatorul stilului anti-filme, Andy Warhol a produs între 1964 şi 1966 aproape 500 de filme de scurtmetraj – sau ceea ce el numea teste de ecran – ce aveau în rolurile principale prieteni apropiaţi, artişti, celebrităţi şi modele. Printre cele mai importante filme se mai numără şi SLEEP (1963; va fi proiectat la Galateca pe 11 decembrie, ora 17:00); Empire (1964; va fi proiectat la Galateca pe 13 decembrie, ora 15:00); Kiss (1963; va fi proiectat la Galateca pe 14 decembrie, ora 17:00); Screen Test (1964); Blow Job (1964); Chelsea Girls (1966). Intrarea este liberă.

ANTREPRIZA ROMÂNIA – #norma

Un film care echivalează democraţia simulată a statului român cu politicile de producţie din cinema. La 22 septembrie 2013, două regizoare deplasează 50 de tineri furioşi într-un sat de la marginea Bucureştiului, transpunându-i în anul 2015, într-o Romanie care nu mai există ca stat, ci este o companie privată. Acest sat distopic a fost complet cumpărat – pământul, casele, animalele şi oamenii – de către o companie de exploatare. Sprijinit de: Muzeul Naţional de Artă Contemporană, Administraţia Fondului Cultural Naţional, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică şi Primăria Comunei Letca. O producţie #norma.

În acţiunea performativă TOTUL ESTE REAL. TOTUL ESTE REGIZAT. gruparea #norma dă naştere unei situaţii de performance în care un politician român răspunde la întrebările jurnalistului-activist Mircea Toma despre film. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 13 decembrie, de la ora 13:00, la Cinema Elvira Popescu. Intrarea este liberă.

RETROSPECTIVĂ ŞI VERNISAJ Jan Švankmajer

Centrul Ceh organizează expoziţia ALT AER, conţinând lucrări ale celor mai importanţi artişti suprarealişti din Cehia şi Slovacia, precum şi a câtorva invitaţi speciali, artişti din România, va ajunge pentru prima dată în România. Evenimentul va fi însoţit de o retrospectivă a filmelor regizate de Jan Švankmajer, care va veni în Bucureşti. Retrospectiva Jan Švankmajer va avea loc între 12 şi 14 decembrie 2014, de la ora 19:00, la Cinemateca Eforie. În cadrul acesteia vor fi proiectate filmele:

    Food (Cehoslovacia / Maria Britanie, 1992, 16’)  
    Surviving Life (Cehia / Slovacia / Japonia, 2010, 102’)
    The Death of Stalinism in Bohemia (Marea Britanie, 1990, 10‘)
    Lunacy (Cehia / Slovacia, 2005, 118’)
    Dimensions of Dialogue (Cehoslovacia, 1983, 12’)
    Conspirators of Pleasure (Cehia / Elveţia / Marea Britanie, 1996, 85’)

Intrarea este liberă.

WORKSHOP DE FILM EXPERIMENTAL NISI MASA

Organizat de către NISI MASA – European Network of Young Cinema, în asociere cu The CAN, Refresh Vision, Artidava şi J’ai Bistrot, workshopul reuneşte între 5 şi 14 decembrie 2014 30 tineri cineaşti din 17 ţări – regizori, directori de imagine, editori, designeri de sunet, artişti vizuali, muzicieni, compozitori şi actori, ce vor fi ghidaţi de către tutori pentru a crea scurte experimente cinematografice, care vor avea premiera în ultima zi a festivalului. Ediţia din acest an încurajează şi sprijină relaţia dintre film, muzică, cartografiere şi live performance, cu scopul de a reduce distanţa dintre ecran şi public, realizând un proces integral, o experienţă interactivă pentru toţi cei implicaţi.

Interesant? Citeşte şi…


   

Cea de-a 5-a ediţie a Festivalului Internaţional de Film Experimental Bucureşti BIEFF va avea loc în perioada 10-14 decembrie 2014, la CinemaPRO şi Cinema Elvira Popescu.

BIEFF este susţinut de Centrul Naţional al Cinematografiei, Institutul Cultural Român, Universitatea Naţională de Arte, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică, Le Fresnoy – Studio National des Arts Contemporains, Forumul Cultural Austriac, Goethe-Institut, Institutul Francez, Centrul Ceh, Institutul Balassi, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Institutul Cervantes, Programul Statul de Drept Europa de Sud-Est al Fundaţiei Konrad Adenauer, Ambasada Suediei, Ambasada Finlandei, Ambasada Israelului, Accion Cultural Española, German Films, Dacia, ABIS Studio, NouMax, Cinelab, Lara Zankoul Photography, Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, Galateca, Book4travel, Eventbook, Control Club.

Parteneri media: 121.ro, AaRC.ro, ApropoTV.ro, ArtOut.ro, Asociaţia Paspartu, B365.ro, CalendarEvenimente.ro, Ca-n filme, Carturesti.ro, CeascaDeCultura.ro, CineFan.ro, Cinemagia.ro, CinemaRx.ro, Cineuropa.org, CooperativaUrbana.ro, Designist.ro, Digi24, DorDeDuca.ro, Expcinema.com, FilmReporter.ro, FilmSense.eu, GetLokal.ro, GingerGroup.ro, GQ.ro, HowHipIsThis.ro, iFestival.ro, IQads.ro, LaPunkt.ro, LiterNet.ro, Mediafax.ro, One.ro, OrasulM.eu, PostModern.ro, Revista Arte & Meserii, RomaniaPozitiva.ro, Şapte Seri, societatesicultura.ro, Studentie.ro, Sub25.ro, TOTB.ro, TVR, Urban.ro, Urban Things Romania, VinSiEu.ro, WeART.ro, Ziarul Metropolis.