Cele mai înspăimântătoare tratamente SPA din lume!

De: Nicoleta Nicolae / 24.09.2015, 13:15
Cele mai înspăimântătoare tratamente SPA din lume!
Dacă sunteţi obişnuite cu uleiuri aromatice, muzică în surdină şi masaj delicat, următoarele metode de înfrumuseţare vi se vor părea extreme, iar ideea de spa va fi mai degrabă terifiantă decât relaxantă. Aşadar, ce legătură au şerpii, cactuşii sau focul cu ideea de frumuseţe şi tinereţe?

Masaj cu şerpi
Pentru un ten perfect, nu trebuie decât să staţi întinsă şi să lăsaţi mai multe varietăţi de şerpi, neveninoşi, să se plimbe în voie pe chipul şi pe torsul dumneavoastră. Aceştia lasă urme de mucus care conţin un cocktail de proteine, antioxidanţi şi acid hialuronic, perfect pentru pielea dvs.

Tratament facial cu foc
Un neobişnuit tratament de înfrumuseţare Huo Liao, dar popular în Japonia. Prosoapele sunt îmbibate cu alcool, sunt aşezate pe faţă, dar şi pe alte părţi ale corpului, apoi li se dau foc.

Tratament facial cu melci vii
Spre deosebire de cel cu foc, tratamentul cu melci vii nu presupune decât să nu ai o fobie de ei. În rest, sunt lăsaţi să se plimbe liberi, pe chip, iar mâzga lăsată de ei în urmă te va face cea mai frumoasă.

Tratamentul facial de vampir
Fetele din familia Kardashian aşa îşi menţin frumuseţea. În loc să bea sânge, cum face un vampir, se foloseşte sângele propriu pentru masca de frumuseţe.

Tratamentul facial cu găinaţ de păsări
La acest capitol, privighetoarea asiatică este campioană. Este unul dintre vechile secrete de frumuseţe ale gheişelor. Poţi da de la 200 de dolari în sus, dar nici tu nu te vei mai recunoaşte la final când vei îndepărta găinaţul de pe faţă..

Tratamentul facial cu biciul
După ce ai trecut prin proba focului, cea de bici pare floare la ureche. Este o mască ce se lasă să acţioneze 20 de minute pe care o resimţi precum mici bătăi cu biciul pe faţă. Vei avea un ten de bebeluş.

Băile cu fân
Pentru revitalizarea trupului şi sufletului, trebuie să rezistaţi să staţi într-o cadă, împachetată cu fân, încălzit la 40 de grade Celsius. Senzaţiile oferite sunt de nedrescris.

Viagra pentru păr
Femeile cu părul deteriorat din Londra pot avea parte de un tratament care le redă buclelor strălucirea în doar 45 de minute. Trebuie doar să suporte o mască cu spermă de taur, care însă este congelată înainte de folosire şi, prin urmare, nu mai miroase.

Masaj cu cactuşi
Deşi o plantă cu ţepi ar fi ultimul lucru cu care ai vrea să-ţi freci pielea, se pare că în Mexic, bucăţi de cactus sunt puse pe piele pentru a-i reda acesteia din urmă elasticitatea.