Celia s-a combinat cu Mohombi

26 07. 2012, 06:00

După cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, Celia lansează hit după hit în colaborare cu nume sonore ale muzicii internaţionale.

Astfel, după featuring-ul cu Shaggy sau Kaye Styles, artista a lansat un nou single în colaborare cu celebrul cântăreţ de origine suedezo-africană, Mohombi. Piesa „Love 2 Party” este produsă de Costi Ioniţă, iar filmări pentru clipul acestei piese vor începe la sfârşitul lunii iulie. Mohombi a devenit cunoscut în urmă cu doi ani datorită colaborărilor sale cu artişti celebri, precum Nelly, Akon, Nicole Scherzinger la piesa „Coconut Tree”, dar mai ales colaborarea cu Pittbull la „Suavemente” i-a făcut un nume la nivel mondial.

După numeroase concerte susţinute prin ţară şi apariţia în primul sezon al show-ului „Vocea României” ca invitat special, Mohombi a acceptat propunerea de a cânta alături de Celia „Love 2 Party”, piesă ce se anunţă a se număra printre hiturile acestei veri.