Chavez îi răsplătește pe cei care îl urmăresc pe Twitter

31 05. 2012, 16:00

Natalia Valdivieso, o tânără de 19 ani, a avut parte, miercuri, de cea mai plăcută surpriză din viața ei. O delegație condusă de un candidat la funcția de guvernator al insulei Margarita din Caraibe, unde locuiește tânăra, a venit și i-a înmânat cheile unei case dăruite de Chavez, pentru faptul că Natalia a fost followerul cu numărul 3 milioane al @chavezcandanga, contul de Twitter al președintelui.

Contul lui Chavez de Twitter a fost înregistrat pe 27 Aprilie 2010, președintele Venezuelei înregistrând imediat un număr extrem de mare de followeri. Pe 31 august 2010, followerul cu numărul 2 milioane a fost sunat personal de Chavez, care i-a facut cadou un calculator.