Cine este noul „Burlac” de la Antena 1?

De: Cătălina Matei / 08.12.2014, 10:46
Cine este noul „Burlac” de la Antena 1?
Andrei Andrei este noul tânăr care speră să îşi întâlnească marea dragoste în cadrul show-ului „Burlacul”, ajuns deja la cel de-al V-lea sezon. Show-ul, care va debuta în luna ianuarie a anului viitor, îl are ca protagonist pe Andrei (31 de ani), un fotomodel de succes care a fost împiedicat de carieră să îşi întemeieze o familie.

„Până acum ceva vreme nu mi-am dorit stabilitate sentimentală. Cum eu stăteam cel mult trei luni într-un loc nu a fost tocmai simplu să am relaţii normale, iar în timp, la distanţă, se destrămau. În plus, am vrut să mă asigur că decizia de a rămâne cu cineva pentru tot restul vieţii o iau o singură dată, iar asta m-a făcut probabil şi mai prudent”, a recunoscut Andrei, cel care speră acum să-şi cunoască la „Burlacul” aleasa.

„Eu sunt tot timpul în căutarea acelei partenere. Show-ul „Burlacul” mi-a dat posibilitatea să-mi măresc şansele de a-mi atinge scopul într-un timp scurt. Este un proiect extraordinar, am cunoscut persoane deosebite, am încercat lucruri noi şi am trecut prin multe schimbări din punct de vedere emoţional. Am început să mă gândesc mai mult la tot ce vreau cu adevărat de la viaţă, la ce aş vrea să simt pentru şi din partea persoanei iubite. Cu siguranţă mi-a schimbat felul în care priveam lucrurile”, mai mărturiseşte Andrei.

Foto: Antena 1

Nu mai puţin de 20 de frumoase concurente îşi dezvăluie armele de seducţie pentru a-l cuceri pe Andrei la începutul anului viitor şi pentru a se număra printre cele 10 norocoase care pleacă împreună cu el pe un tărâm de vis unde se va desfăşura tot ritualul de seducţie. Cele 10 concurente care vor reuşi să treacă de prima ediţie vor apela la toate trucurile pe care le cunosc pentru a ajunge până în finala show-ului. Aşa cum telespectatorii Antena 1 au fost obişnuiţi, câte o concurentă va fi eliminată la finalul fiecărei ediţii, dar pot exista şi răsturnări de situaţie, care îl vor determina pe Andrei să elimine mai multe concurente în acelaşi timp sau chiar niciuna.

Deşi este foarte obişnuit să fie în lumina reflectoarelor, Andrei a declarat că fimările pentru această emisiune au fost total diferite de ceea ce a făcut el până acum. „La orice filmare normală există un scenariu învăţat şi repetat înainte. Totul se ştie până în cel mai mic detaliu. Ei bine, la Burlacul lucrurile au stat cu totul altfel. A trebuit să-mi creez propriul scenariu, cu propriile sentimente şi propriile vorbe. Mi-a luat puţin să scap de emoţii, dar filmărie au decurs fără incidente şi am fost tratat regeşte. Sunt foarte recunoscător echipei de producţie pentru modul în care m-a răsfăţat”, a declarat noul Burlac al Antenei 1.