Cine i-a dat cu flit lui Leonardo DiCaprio?

22 05. 2013, 09:00

În timpul unei petreceri organizate cu prilejul Festivalului de la Cannes, unde rulează cel mai recent film al lui DiCaprio – ”Marele Gatsby”, actorul a pus ochii pe un supermodel de origine britanică, Cara Delevigne. Leo a fost cucerit de blondina cu ochi albaştri pe care a încercat să o cucerească întreaga seară. ”De obicei, Leo doar trebuie să se uite la o fată, iar aceasta cade automat pe spate. Însă nu a fost şi cazul Carei. Toată noaptea a încercat să se apropie de ea dar, într-un final, ea l-a refuzat”, a declarat o sursă pentru publicaţia ”The Sun”.

 

”Au vorbit toată seara, iar el a invitat-o în apartamentul lui pentru a continua petrecerea într-un cadru restrăns, ba chiar au schimbat şi numerele de telefon, însă fără folos”, a  mai precizat aceeaşi sursă.

Se pare că toţi cei prezenţi la petrecerea respectivă au aflat de incident şi nu le-a venit să creadă că manechinul l-a refuzat pe unul dintre cei mai doriţi bărbaţi din lume. Dar Carei i s-a părut că Leo este mult prea în vărstă pentru ea, între cei doi fiind o diferenţă de 18 ani.

 

Foto: Hepta