Copil de 6 ani, oprit de poliție în timp ce conducea mașina părinților

15 04. 2013, 13:30

Polițiștii din Lapeer, Michigan, SUA, au oprit un copil de 6 ani care se urcase la volanul mașinii părinților săi pentru a merge la cumpărături.

Alți șoferi care au văzut că puștiul conducea mașina au alertat poliția, sâmbătă dimineață. Câteva persoane l-au oprit pe băiat, luându-i cheile mașinii pentru a-l împiedica să mai circule.

Când oamenii legii au ajuns la fața locului băiatul le-a spus că plecase să cumpere mâncare chinezească și că nu se mai urcase la volan până atunci.

În timpul aventurii sale pe șosea, băiatul a încălcat un semn de circulație care interzicea virarea la stânga și a accidentat ușor mașina.

Polițiștii l-au contactat pe tatăl băiatului, care a venit imediat să îl ia și a explicat că dormea când puștiul a luat cheile mașinii. Din fericire, copilul a scăpat nevătămat.