Cristina Dochianu, o graviduţă discretă

De: Cătălina Matei / 02.10.2014, 11:19
Cristina Dochianu, o graviduţă discretă
Se pare că discreţia este una dintre cele mai pregnante calităţi ale vedetei Prima TV. După ce anul trecut ne-a luat prin suprindere în momentul în care s-a căsătorit civil cu omul de afaceri Cristian Fogarssy, prezentatoarea ştirilor sportive a îmbrăcat şi rochia de mireasă cu aceeaşi discreţie. În plus, Cristina va intra peste două luni şi în “clubul mămicilor”.

– Cât timp mai ai până vei intra oficila în „clubul mămicilor”?

Aproximativ 2 luni.

 

– La fel ca şi cununia civilă şi cea religioasă, şi sarcina ta a fost una ţinută la… secret. De ce ai fost atât de discretă?

Sarcina nu a fost ţinută secret, la fel cum nu au fost nici cununia civilă şi cea religioasă. Faptul că nu fac declaraţii publice prin care să fac cunoscute evenimentele importante din viaţa mea, nu înseamnă că le ţin secret. Discreţia despre care vorbeşti este o formă de bun simţ, trăsătura caracteristică familiei noastre.

Foto: Facebook

– Este o sarcină plănuită sau v-a luat prin surprindere?

Nu cred că există o „reţetă” prin care se plănuiesc astfel de lucruri. Da, ne-am dorit foarte mult un copil şi Dumnezeu ne-a dăruit unul. Aşa că, nu ne-a luat prin surprindere.

 

– Despre ce vorbim: băieţel, fetiţă? Aţi ales şi numele?

Este fetiţă şi numele îl veţi afla în ziua botezului.

Foto: Prima TV

– Cum ai trecut peste primele luni: greţuri, ameţeli, pofte etc.? Şi cât de atenţi sunt colegii tăi cu tine de când ai un bebe la purtător?

În primele trei luni am fost nevoită să mă acomodez cu stările specifice sarcinii, dar pot spune că am avut o sarcină uşoară. Cât despre pofte, mai degrabă vă pot spune ce nu am putut mânca: carne de pui. Colegii mei ştiu că sunt însărcinată şi fac tot posibilul să-mi ofere confortul necesar.

 

– Cum a reacţionat soţul tău când i-ai dat vestea cea mare?

Soţul meu îşi dorea foarte mult încă un copil aşa că vestea a fost un real motiv de fericire.

 

– Cristian mai are un băieţel. Cât de bine te înţelegi tu cu el?

Ne înţelegem foarte bine. Suntem foarte buni prieteni şi aşteptăm cu toţii naşterea surorii lui.

 

– Ce fel de mămica crezi că vei fi?

Grijulie şi foarte drăgăstoasă.

Foto: Facebook

– Când este estimată data naşterii?

La începutul lunii decembrie.

 

– Eşti o graviduţă superstiţioasă – aştepţi să apară bebe şu după aceea îi cumperi hăinuţele – sau ai dat deja iama prin magazine?

Nu sunt o fire superstiţioasă, dar nici nu pot spune că mă avânt în a face pregătiri nejustificate încă. Am cumpărat câteva lucruri, dar m-am abţinut cu greu să nu fac excese.

 

– Cât de activ e bebe? Şi la ce stimulente reacţionează?

Este un copil activ. Singurul stimulent la care reacţionează este vocea lui Cristian. Au un cod al lor.

 

– Până când vei mai prezenta ştirile din sport la Prima TV? Şi după câte luni te vei întoarce la job?

Voi prezenta ştirile atât timp cât starea fizică mi-o va permite. În acest moment, este prematur să spun când mă voi întoarce.

 

Cătălina Matei