Cu gindul dupa lumina

1. Dan Saul tremura. Se ascunde sub birou si asteapta.Usa decupeaza un sector de lumina pe covorul gros si o umbra lunguiata se prelinge in camera. O palarie, un balonzaid si un pistol. O fata ingrozita, descompusa, dinti clantanind, ochi bulbucati, paloare cadaverica. Un singur glont inseamna moartea. Apoi usa decupeaza din nou o fisie luminoasa in intunericul incaperii si pata de singe se lateste catre peretele rece.

2. Fata ii este de piatra. Ochii ca doua pumnale stau infipti in chipul profesorului. De-a lungul peretilor clasei, copiii sint lipiti de zid, cu picioarele departate si miinile la ceafa. Nu se aude decit suierul respiratiilor inghetate.

– Ciine, as putea sa te transform intr-o masa informa… Degetul se inclesteaza pe tragaciul pistolului automat.

Agresorul isi scoate trenciul si-l arunca pe prima banca. Poarta uniforma de camuflaj, bocanci militari din piele neagra si o bereta trasa catre dreapta. Solid, inalt, crud, inuman.

Un fir de lichid se scurge pe linga gheata profesorului, prelingindu-se pe intrindul dintre cele doua rinduri de banci.

– Mirosul inconfundabil al urinei umane! Ti-e frica, gunoiule, ti-e frica!!!, urla teroristul. Cirpa, tu nu meriti sa traiesti! Arma scupia moarte si profesorul se prabuseste cu pieptul ciuruit, intr-o balta de singe.

Un tipat ascutit se sparge de ferestrele clasei si plinsul linistit al micutilor se transforma intr-un adevarat vacarm.

– Linisteeeeeee!!!

Bucati mari de tencuiala cad din tavan, lasind loc unor gauri cit pumnul de copil.

– Nici sa nu va ginditi sa mai scoateti vreun sunet! Altfel va omor pe toti, potirnichilor! Ati inteles?

Se plimba ca un leu in cusca, de la un perete la celalalt, atingind cefele copiilor cu teava rece a armei. Cind paseste, praful se ridica de pe podea in mici nori. Sala de curs pare o camera de tir.

– Cine vrea sa invete sa traga cu pistolul?, isi schimonoseste vocea intr-un miorlait si se apropie de un baiat slabut si inalt. Cum te cheama, soldat?, il impunge cu arma in coaste.

Incet, copilul se intoarce. Are o fata curata pe care stralucesc doi ochi albastri plutind intr-o mare de lacrimi. Minile ii tremura si picioarele il sustin cu greutate.

– Saffron, domnule. Mark Saffron, raspunde cu voce tremurata.

– Ce-am spus eu mai devreme, soldat Saffron? N-am zis sa nu mai aud nici un sunet? N-am ordonat sa nu mai scoateti nici o vorba, ca altfel va omor ca pe potirnichi? Ia vino incoace!

O umbra se iveste la una dintre ferestre si dispare rapid. Baiatul vede si incearca sa nu se tradeze. In acelasi moment, o portavoce face sa se auda mesajul politiei municipale:

„Nu ai nici o sansa! Preda-te! Ma auzi, soldat?”

Ca si cum ceva din interiorul sau s-ar fi trezit dintr-o lunga agonie, teroristul face doi pasi inapoi si se apropie de fereastra. Apuca sa vada masinile politiei parcate in gradina scolii, luminile pulsind in rosu si albastru, uniformele ascunse in spatele portierelor, armele indreptate catre ferestrele cladirii. De pe acoperisul corpului internat, un proiectil strapunge una din ferestre si se opreste in pieptul agresorului, proiectindu-l peste rindul de banci din spate. Copiii ies tipind isteric din clasa si politistii navalesc cu armele in pozitie de tragere. Insa un singur glont fusese de ajuns.

3. „Eu stiu ce inseamna durerea. Eu stiu ce inseamna umilinta. Eu stiu ce inseamna mizeria.Te voi gasi, bestie, oriunde te ascunzi. Si in gaura de sarpe de-ar fi sa te caut, nu-mi vei scapa. As jura, insa nu mi-a mai ramas nimic. Mi-ai luat totul. Familie, liniste, intimitate, copii, parinti, pina si de moarte m-ai privat. Ai vrut sa fii primul. Intotdeauna ai vrut asta. Si ai ajuns acolo unde ai dorit. De acum, nimic nu pare sa te mai poata opri. Dar jur sa te ucid!”

4. – Gindeste-te bine, Marta, tot ce ti-am spus poate deveni realitate. Dispun de toate mijloacele pentru a incheia acest proiect. Vom avea bani, multi bani. Vei renunta la slujba aceea mizerabila pentru care trebuie sa te trezesti in fiecare dimineata cu noaptea-n cap. Iti voi cumpara cele mai frumoase haine, vom minca in cele mai selecte localuri, vom avea o casa mare, cu gradina si multe camere, vom pleca in vacanta, vom vedea lumea.

Ochii barbatului stralucesc. Doua lumini de gheata pleaca din pupilele negre si se plimba pe chipul femeii.

– Sint ultimele tale cuvinte?, vine replica.

– Marta, gindeste-te!

– Adio, Fred. Nu mai avem ce sa ne spunem. Intre noi totul a luat sfirsit. Nu vreau sa te mai vad niciodata.

Usa se trinteste cu furie. In holul intunecat, un barbat ramine cu privirea in pamint si umerii plecati. Pe strada, o femeie cu pletele in vint se indeparteaza aproape fugind de un loc pe care vrea sa-l uite cit mai repede.

5. „Numele meu este Mircea. M-am nascut intr-o tara din sud-estul Europei, care se mai numeste inca România.

La 23 de ani am terminat o facultate de calculatoare, in Bucuresti. Ca sa-ti faci un rost in viata trebuie sa lupti. Si, mai presus de toate, trebuie sa intelegi.

Pe atunci, ca sa obtii putere aveai nevoie de un singur lucru. Sa intelegi simplitatea drumului care te conduce catre oamenii din virf. Am tinut minte o idee: „Daca vrei bani, fa televiziune. Daca vrei succes, fa cinematografie”. Asa spuneau englezii. Eu n-am vrut nici una, nici alta. Pentru ca ideea era valabila intr-un stat de drept, un stat normal, o societate cladita pe valori. Ceea ce nu era cazul Romaniei. De aceea am inceput sa gindesc. Am fost singur. Foarte singur. Fara prieteni, fara un loc la care sa ma intorc si unde sa ma simt in siguranta. Am tras din greu.

Poate n-as fi ajuns sa-mi pun pe hirtie gindurile daca n-as fi dorit dintotdeauna sa devin scriitor. Pina sa plec din tara, am publicat citeva texte literare in revistele timpului. Imi facusem relatii, legaturi, cunoscusem oamenii, si asta m-a ajutat foarte mult. Pentru ca reuseam inca de pe atunci sa stiu la ce sa ma astept de la un om dupa o singura privire. Pe urma, era doar o chestiune de diplomatieÂ…

Printr-o agentie de emigrare, legal, am facut acte pentru Australia. Aveam o pregatire solida, cunosteam doua limbi de circulatie internationala si stiam sa-mi tin gura. Trei conditii esentiale pentru a fi acceptat.

Am ajuns la Perth intr-o zi de iunie, cu un soare cuminte si vint slab, asa cum numai sub cerul sudului poti gasi. La inceput mi-a fost greu. Nu cunosteam pe nimeni, nu stiam rostul lumii in care intrasem. Agentia mi-a oferit o locuinta chiar in marele oras-port in care pusesem piciorul pentru prima data. Asa am inceput sa urc.

Am inceput sa cistig bani. Puteam sa-mi asigur un trai decent, sa-mi cumpar haine si imi permiteam mici aventuri sentimentale. Reuseam sa economisesc in fiecare luna sume consistente. Pentru un om care in tara cheltuia intreg salariul pe hrana, era destul de bine. Insa am evitat complicatiile. Trebuia sa stiu adevarul. Trebuia sa inteleg.

Intotdeauna am crezut ca spatiul influenteaza in mai mare masura comportamentul decit o face timpul. Tara cangurilor mi-a dovedit-o din plin. Era o clima temperata, umiditate placuta. Vint care venea din largul oceanului, spala fetele si gindurile. Simteam ca renasc. N-am avut niciodata acea nostalgie declamata pe care emisiunile postului national de televiziune se straduiau sa o mentioneze ori de cite ori aveau ocazia sa intervieveze persoane din A doua Românie. Poate si pentru ca nu ma lega nimic de o tara care-mi omorise tot ce aveam mai drag pe lume. Tinutul sterp al parastaselor extatice si al traditiei bolilor, locul in care batrinii faceau un motiv de lauda dintr-o infirmitate. Pamintul minciunii si al manipularii constiintelor. Tara mizerie si a saraciei. Atunci asa o numeam. Insa acum am inteles de unde veneau toate nenorocirile, toata mizeria, toata durerea. Era o problema de localizare.

Sunt aproape 40 de ani de cind am plecat. Si as vrea sa ma intorc.”

6. – Nimic. Pur si simplu trebuie sa ramina singuri. Vor sti cum sa procedeze.

– Bine, dar singuratatea e grea, dureroasa. Trebuie sa le dam o religie, un model, o legenda.

– Nu e nevoie, limpezimea gindirii le ofera mai mult decit o religie. Iar in cazul lor, credinta si-ar pierde semnificatia. Pentru ca sint creati ca sa stie. Daca ne-am slujit de biserica pina acum, am facut-o pentru ca erau dispersati si neinstruiti. Dindu-le inteligeta artificiala, le-am deschis portile catre lumea noastra. Insa sint prea numeroase tentatiile pentru ca toti sa mearga pe drumul inaltarii. Timpul miracolelor a cam trecut.

– Sa spunem ca-i insinguram. Pentru asta e nevoie de spatii. Nimeni nu e singur intre semenii sai.

– Din contra. Cu cit sint mai multi, cu atit calitatea exemplarelor se imbunatateste. Va trebui sa le inlesnim accesul la mizeria lumii lor. Fizic vorbind. Se vor scirbi si se vor insingura. De asta avem nevoie. Nu exista viata in afara politiciiÂ…

– Si pe urma? Dupa ce vom obtine citeva sute de exemplare, ce vom face?

– Va fi o noua renastere. Dupa 500 de ani, vor crede ca mesajul divin s-a concretizat prin mia de ani de pace si prosperitate prezisa. Vor crede din nou. Deja problema lor e o chestiune de rutina. Te ocupi de asta?

– Vreau sa plec personal.

– Nu e nevoie. Avem satelitii de telecomunicatie. Nimic mai simplu. Raminem aici. Arsita polilor ne este inca pavaza. Si, oricum, sint destui printre ei. De tine am nevoie in continuare.

– Bine, tata.

Pleoapele ii cad peste ochii de culoarea norilor. Membrele i se destind si fata i se lumineaza. Viseaza din nou.

7. – Eu, vinovata de crima? Cunosc un singur caz de moarte in casa mea, dar persoana respectiva a decedat din motive de boala.

Pe Margareten Strasse este liniste. Intr-o ora va incepe concertul cotidian al claxoanelor. Sint abia orele sase ale diminetii.

Elfride Blaunsteiner este o batrinica gentila, sigura pe ea, cu o stralucire neobisnuita luminindu-i chipul. Dupa aproximativ 36 de ore de interogatorii, va recunoaste. La cei 64 de ani ai sai, batrinica a ucis in total patru barbati. „Imi placea sa-i vad suferind”, spune. La intervale regulate de timp, anuntul sau era publicat in ziare de mare tiraj : „Vaduva, 64 de ani, gospodina, cu calitati de infirmiera, caut barbat in virsta, cu situatie material buna, in vederea unei strinse prietenii”. Din noianul de scrisori, le alegea pe cele ale celor fara familie. Reusea apoi sa indrepte prevederile testamentare catre ea. Pe urma le dadea putin mai mult din medicamentul de care, inevitabil, aveau nevoie.

Cartea sa de memorii va cunoaste, cu siguranta, un imens succes in fata publicului austriac.

8. „Un nou atentat terorist revendicat de miscarea fundamentalista Hamaas. Un autobuz a fost, literalmente, pulverizat in plin centrul Ierusalimului. Si-au pierdut viata toate persoanele care se aflau in mijlocul de transport. Identitatile victimelor sint imposibil de stabilit. Presedintele Arafat a atras atentia bratului armat al miscarii fundamentaliste palestiniene ca asemenea actiuni nu vor conduce decit la accentuarea disensiunilor dintre palestinieni si israelieni.

La inchiderea editiei, stirile pe scurtÂ… ”

9. – Daca ai stiÂ…

Camera este luminata de patru globuri suspendate.

Tatal il priveste ingrijorat. Cutele de pe frunte i se adincesc, iar ochii se ingusteaza.

– Ce-ai vazut ?

– E un adevarat delir. Asteapta noaptea ca pe o izbavire. Calculeaza totul in functie de lasarea serii. A devenit ca un drog.

Fata ii este obosita. Pleoapele grele cad din nou peste irisii intunecati. Trebuie sa viseze in continuare.

10. „Astazi, presedontele rus Boris Eltin a parasit spitalul din Moscova. Medicii considera ca starea presedintelui este constant buna.”

11. Sint hexagoane lipite pe fiecare margine. Formeaza un fagure urias care se lateste si se ridica pina aproape de suprafasa planetei. Nimeni, niciodata, nu a forat la o asemenea adincime. Pentru ca este o problema de tehnologie. Si n-ar avea nici o sansa, cita vreme in fiecare hexagon, intr-un perimetru incadrat de patru globuri suspendate, dorm cu sferele ochilor impungind cortina pleoapelor adevaratii stapini ai lumii.

E ca intr-un joc de sah cu aparare de cai. Un gind, o actiune, un efect. O stire. Ca o perturbatie transmisa printr-un mediu elastic, pina la propria sursaÂ… Si inapoiÂ…

O lumina umeda invadeaza fagurele. Din asternuturi se trezesc visatorii. Peste Pamint se lasa noaptea.