Cum a cucerit Brad Pitt… Troia

26 11. 2007, 00:00
Regizorul Wolfgang Peterson a renunţat la zeii din poveste (Zeus & Co.) pretinzînd că aceştia ar fi caraghioşi şi complet inutili pentru intrigă. Drept urmare, Brad Pitt, care îl interpretează pe semizeul Ahile, a trebuit să lucreze timp de şase luni la sala de forţă pentru ca trupul lui să semene cu statuile greceşti. După propriile spuse, filmările au fost o tortură pentru el, căci l-au obligat să re­nunţe la fumat. Mai mult, rolul l-a costat la propriu, Pitt şi Eric Bana (interpretul lui Hector) făcînd un pact inedit. Fiecare s-a obligat să plătească în cazul în care îşi lovea accidental colegul de platou, în timpul scenelor de luptă. Tariful a fost de 50 $ pentru o lovitură uşoară şi 100 pentru o buşitură serioasă. La finalul filmărilor, Pitt îi datora lui Bana 750 dolari, în timp ce Bana n-a trebuit să-i dea nimic. Rolul l-a epuizat total pe Pitt, avînd în vedere că, în timp ce un uragan distrugea platoul de filmare şi chiar casa în care acesta locuia, actorul nu s-a putut scula din somn, fiind prea obosit după filmările din seara precedentă.
Filmul săptămînii
sîmbătă, 20.30, PRO TV