Cum arată, de fapt, fața unui copil

01 07. 2013, 13:00

Cu toții iubim copiii inclusiv pentru cât de frumoși sunt. Dar ce ai spune dacă am privi dincolo de aparențe și am analiza fața unui copil în profunzime?

Primul lucru pe care îl observăm este că deasupra dinților de lapte se află cei permanenți, care le dizolvă rădacinile primilor și apoi îi înlocuiesc.

Craniul unui copil

Fotograful Stefan Schäfer a pozat craniul unui copil la muzeul Hunterian din Londra, iar imaginea este absolut infricoșătoare. Acesta are două rânduri de dinți, iar cei din partea de sus par să aparțină mai degrabă unui animal fioros. 

Acum probabil că de câte ori vă veți uita la copii vă veți aminti și de anatomia din spatele frumuseții lor exterioare.